Antena 3 CNN Actualitate Cultură Figura lui Tutankamon va fi arătată publicului

Figura lui Tutankamon va fi arătată publicului

Figura lui Tutankamon va fi arătată publicului
04 Noi 2007   •   13:07

Premieră arheologică extrem de aşteptată în Valea Regilor, din Egipt. Figura unuia dintre cei mai misterioşi faraoni ai Egiptului, Tutankamon, va putea fi văzută de public. Mumia faraonului-copil va fi expusă într-un sarcofag special din plexiglas, cu atmosferă controlată. Evenimentul are loc la exact 85 de ani de la descoperirea mormântului lui Tutankamon de către exploratorul britanic Howard Carter. Se crede că doar 50 de persoane au văzut până acum faţa misteriosului faraon. Mii de oameni au văzut însă, sarcofagul.

Figura lui Tutankamon a rămas intactă în urma procesului de mumificare şi va continua să fie protejată de căldură şi umiditate. Faţa faraonului a fost reconstituită după ce trei echipe de artişti străini, un francez, un egiptean şi un american, au construit modele diferite, realizate în urma scanării craniului. Tutankamon a murit în urmă cu peste 3.000 de ani. Şi-a pierdut viaţa în plină adolescenţă. Deşi puţin important ca rege, la momentul respectiv, comorile descoperite la mormântul său au captivat interesul publicului şi au atras milioane de persoane în Valea Regilor.

Antena 3

×
Parteneri
Marius Budăi anunță o nouă creștere a salariilor în România!
x close