Antena 3 CNN Actualitate Cultură Scriitorul Mario Vargas Llosa anunță că se apropie de finalul carierei literare. A primit Nobelul în 2010 şi scrie de peste 70 de ani | "Acesta va fi ultimul lucru pe care îl voi scrie"

Scriitorul Mario Vargas Llosa anunță că se apropie de finalul carierei literare. A primit Nobelul în 2010 şi scrie de peste 70 de ani | "Acesta va fi ultimul lucru pe care îl voi scrie"

Scriitorul sud-american Mario Vargas Llosa anunță că se apropie de finalul carierei literare.

Scriitorul Mario Vargas Llosa anunță că se apropie de finalul carierei literare. A primit Nobelul în 2010 şi scrie de peste 70 de ani | "Acesta va fi ultimul lucru pe care îl voi scrie"
Sursa foto: Getty Images
de Redacția Antena 3 CNN    |    30 Oct 2023   •   12:14

Romancierul Mario Vargas Llosa, laureat al premiului Nobel, a anunţat că cele şapte decenii de carieră literară se apropie de final.

Într-un post-scriptum la noua carte, "Le dedico mi silencio”, romancierul în vârstă de 87 de ani scrie: "Cred că am terminat această carte. Acum aş vrea să scriu un eseu despre Jean-Paul Sartre, care mi-a fost profesor în tinereţe. Va fi ultimul lucru pe care îl voi scrie”.

„Le dedico mi silencio” a fost descrisă ca o scrisoare de dragoste către Peru şi către muzica criolla, amestecul distinctiv al ţării de valsuri europene cu influenţe afro-peruviene şi andine.

În interviurile acordate presei spaniole, scriitorul a declarat că, deşi simte că nu mai are suficient timp la dispoziţie pentru a livra un al 21-lea roman, speră să continue să scrie şi este hotărât să îşi termine eseul despre Sartre, potrivit The Guardian

"Am 87 de ani şi, deşi sunt un optimist, nu cred că voi trăi suficient de mult pentru a lucra la un nou roman, mai ales că îmi ia trei sau patru ani să scriu unul”, a declarat el pentru La Vanguardia. "Dar nu voi înceta niciodată să lucrez şi sper că voi avea puterea de a continua până la sfârşit".

Despre Mario Vargas Llosa

Mario Varga Llosa s-a născut în 1936 la Arequipa, în Peru, şi a copilărit în Bolivia împreună cu mama şi bunicii materni, închipuindu-şi că tatăl lui murise şi că fusese un erou.

Între 1950 şi 1952 urmează cursurile unei şcoli militare din Lima – experienţă descrisă în primul roman, Oraşul şi câinii.

În 1955 se căsătoreşte cu o mătuşă, Julia Urquidi, provocând un mare scandal în familie, şi divorţează de ea în 1964, pentru ca, un an mai târziu, să se însoare cu verişoara lui, Patricia.

Între timp, lucrase în Franţa ca profesor de spaniolă şi jurnalist. După o tinereţe în care se apropiase de comunism, ia distanţă faţă de Fidel Castro, ba chiar îl acuză pe Gabriel García Márquez, odinioară prieten, de servilism.

Călătoreşte, predă la universităţi din America şi Europa, devine scriitor celebru prin forţa epică, luciditatea şi ironia sa.

În anul 2010, Academia Suedeză i-a acordat Premiul Nobel pentru literatură, iar în 2023 a fost primit în Academia Franceză, ocupând cel de-al optsprezecelea fotoliu și devenind astfel primul membru al așa-numiților Immortels fără ca vreuna dintre cărțile sale să fi fost scrisă în limba franceză.

×
Subiecte în articol: Mario Vargas Llosa
Parteneri
Stare de alertă în Cluj-Napoca, după ce o stradă principală s-a surpat
x close