Antena 3 CNN Actualitate Cultură Musicalul ?România 21? va avea premiera sâmbătă la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ

Musicalul ?România 21? va avea premiera sâmbătă la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ

Musicalul ?România 21? va avea premiera sâmbătă la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ
22 Apr 2010   •   10:54

Teatrul Tineretului Piatra Neamţ anunţă premiera musicalului ?România 21?, de Peca Ştefan, care va avea loc sâmbătă, 24 aprilie, ora 19.00.

Spectacolul, care a fost realizat cu sprijinul British Council, îi are în distribuţie pe Victor Giurescu, Isabela Neamţu, Horia Suru, Matei Rotaru, Nora Covali, Cezar Antal, Cătălina Ieşanu, Adina Suciu şi Rareş Pîrlog

?România 21 este o piesă despre identitate, în care sunt discutate multe stereotipuri culturale din afara şi dinăuntrul nostru. E o piesă-întrebare: o încercare de a diseca ce înseamnă istoria recentă a României şi de a afla care e relaţia mea cu propria ţară. Într-o parte din această istorie a fost copilăria mea (anii 80), în alta ? tranziţia nesfârşită din anii 90 - 2000 ? adolescenţa şi maturizarea. De-aici a venit şi decizia să nu prezint lumea asta realist ? ci mai degrabă brechtian?, a declarat Peca Ştefan, conform unui comunicat remis Antena3.ro

?Ceea ce am realizat din 2004 şi până acum în 2010, în istoria dezvoltării acestei piese ? e că ea a rămas (poate îngrijorător) extrem de actuală. Şi din semnele pe care le avem, la 21 de ani de la Revoluţie (nu la cei 21 pe care îi aveam când am scris-o) s-ar putea să rămână actuală ceva timp de-acum încolo?, a mai spus Peca Ştefan.


Distribuţia:

Ion: VICTOR GIURESCU
Mio: ISABELA NEAMŢU
Teo: HORIA SURU
Vic: MATEI ROTARU
Fifi: NORA COVALI
Peca, Preşedintele, Dumnezeu: CEZAR ANTAL
Ansamblu: CĂTĂLINA IEŞANU, ADINA SUCIU, RAREŞ PÎRLOG

Regia: Pia Furtado
Asistent regie: Andreea Dragoman
Muzica: Christoph Bauschinger
Efecte sonore: Dave Mackie
Scenografia: Morgan Large, Ioan Murariu
Coregrafia: Andrea Gavriliu

Antena3.ro

×
Parteneri
Vremea se schimbă radical în România
x close