Antena 3 CNN Actualitate Cultură Oana Pellea: Mirosul de teatru imi făcea rău

Oana Pellea: Mirosul de teatru imi făcea rău

Oana Pellea: Mirosul de teatru imi făcea rău
18 Apr 2008   •   09:28

Oana Pellea a fost invitată joi seara la ceainăria Cărtureşti, în cadrul unei serii de evenimente culturale interactive, organizate de Fundaţia Calea Victoriei. Actriţa a stat de vorbă cu invitaţii, povestind despre felul în care şi-a început cariera, despre reuşitele şi eşecurile pe care le presupune o astfel de meserie, despre tatăl ei şi despre ce inseamnă să fi vedetă în România.

Alegerea de a deveni actriţă nu i-a aparţinut ei, ci destinului. ?Era o lume pe care o detestam, mirosul de teatru îmi făcea rău. De fapt, cred că eram geloasă că tata nu venea acasă?, a mărturisit fiica marelui actor Amza Pellea.

Actriţa a mai povestit despre felul în care a reuşit să se elibereze de titulatura de ?fata lui Amza?, impunându-se în timp prin personalitate şi propriul stil de a interpreta un rol, despre ?drumul de umilinţă? pe care l-a parcurs pentru a ajunge unde este în acest moment. ?Actoria nu e o meserie normală, nici azi nu pot spune, cu mâna pe suflet, că-mi place. Îmi place doar momentul în care sunt pe scenă. Pe scenă trăieşti un miracol?, a mai spus Oana Pellea. Cât despre existenţa ?vedetelor? în România, aceasta a mărturisit că tatăl ei era o vedetă, dar în prezent, nu mai există vedete, pentru că nu există sistemul necesar, există însă mari actori, foarte talentaţi.

Oana Pellea a câştigat premiul Uniunii Teatrelor din România (UNITER) pentru cea mai bună actriţă( şi i s-a acordat premiul Fundatiei Culturale Române pentru Carieră Internaţională Remarcabilă).Munca sa cinematografică a inclus filme regizate de Bogdan Dreyer, AlexandruTatos, Dan Piţa, Stere Gulea, Alfonso Cuarón si Oliver Parker.

Munca Oanei Pellea în teatru a atras de asemenea multă atenţie. Performanţele notabile au inclus rolurile Mashei din ?Trei surori? a lui Cehov, a lui Lucius din "Iulius Cezar" a lui Shakespeare şi a Mariei din "Woyzeck" a lui Georg Büchner, toate contribuind la câştigarea în 1996 a premiului Teatrului internaţional de Critică pentru Cea mai bună Actriţă. Alte roluri de scena importante au
inclus: Julieta din "Mefisto" a lui Klaus Mann, Catarina din producţia lui Mihai Manuţiu "Îmblânzirea Scorpiei" după Shakespeare şi Drussila din "Caligula" a lui Camus.

Antena3.ro

×
Parteneri
Vremea se schimbă radical în România: Zonele vizate de Cod Galben
x close