Antena 3 CNN Actualitate Cultură TVR a câştigat prima opţiune pentru difuzarea meciurilor din Liga Campionilor

TVR a câştigat prima opţiune pentru difuzarea meciurilor din Liga Campionilor

TVR a câştigat prima opţiune pentru difuzarea meciurilor din Liga Campionilor
01 Apr 2008   •   12:42

Licitaţia pentru drepturile de difuzare a primei opţiuni a partidelor din Liga Campionilor a fost câştigată de postul public de televiziune, în sezoanele 2009/2010, 2010/2011 şi 2011/2012. Practic, TVR a câştigat prima opţiune pentru televizarea meciurilor din Liga Campionilor. A doua opţiune a fost achiziţionată recent de Boom TV.

Cătălin Tolontan scrie pe blogul său că TVR va plăti 35 de milioane de Euro pentru drepturile de difuzare. Tot Tolontan spune că actuala împărţire a televizărilor meciurilor din Liga Campionilor înseamnă că TVR va transmite primul meci ales marţi şi miercuri, iar Boom va difuza restul meciurilor, precum şi rezumatele partidelor.

TVR deţine şi dreptul de difuzare a Campionatelor Mondiale şi Europene de fotbal până în anul 2014. De asemenea, Jocurile Olimpice vor fi transmise tot de televiziunea naţională, până în anul 2014.

Cât priveşte meciurile din din Liga I, acestea vor fi difuzate de Antena 1, în următoarele trei sezoane. Luni, Antena 1 împreună cu operatorul de cablu RCS&RDS au câştigat licitaţia de difuzare a meciurilor din campionatul naţional de fotbal.

Antena3.ro

×
Parteneri
Zeci de tornade impresionante au lovit centrul Statelor Unite
x close