Antena 3 CNN Actualitate Cultură Un tablou semnat de Adrian Ghenie, vândut cu 3,7 milioane de euro - Foto

Un tablou semnat de Adrian Ghenie, vândut cu 3,7 milioane de euro - Foto

Un tablou semnat de Adrian Ghenie, vândut cu 3,7 milioane de euro - Foto
Sursa foto: Foto: www.facebook.com/Adrian Ghenie
de M.Z.    |    09 Mar 2017   •   13:35

Un tablou semnat de Adrian Ghenie a fost vândut cu 3,2 milioane de lire sterline, adică peste 3,7 milioane de euro. Tabloul ”Self Portrait as Charles Darwin” s-a vândut miercuri la Sotheby’s Londra, potrivit Libertatea.ro.

”Self Portrait as Charles Darwin”, ulei pe pânză, fusese estimat între 2.000.000 şi 3.000.000 de lire sterline, licitaţia oprindu-se la 3.252.500 de lire sterline. Lucrarea provine dintr-o colecţie privată americană, a fost creată în 2011 şi este una dintre cele mai reuşite ale lui Adrian Ghenie, aşa cum apare în catalogul licitaţiei Sotheby’s.

Adrian Ghenie spunea, în august 2016, că și-a luat „țeapă” cu tablourile lui, că alții le vând pe milioane, iar el le-a dat pe nimic, fără a păstra drepturi de autor. ”Mi-am dat acele lucrări pe degeaba sau pe foarte puţin. Acum cumpărătorii şi le vând între ei, la diverse case de licitaţii”, a explicat Ghenie.

Foto: www.sothebys.com

×
Parteneri
Infractorii români care au speriat America
x close