Antena 3 CNN Actualitate Cum anchetează Poliţia Română o tentativă de omor. Victima, de două luni în spital, agresorul, liber pe străzi

Cum anchetează Poliţia Română o tentativă de omor. Victima, de două luni în spital, agresorul, liber pe străzi

Cazul unui bărbat din Ialomiţa, băgat în comă de un coleg de muncă, arată cât de greu se mişcă Poliţia şi Procuratura atunci când anchetează un dosar. În timp ce victima se recuperează de două luni pe patul de spital, cu patru fracturi la gât, agresorul stă liniştit acasă, fără să fie deranjat de autorităţi. Familia bărbatului rănit grav acuză că timp de două luni, niciun poliţist sau procuror nu s-a interesat de soarta victimei.

Cum anchetează Poliţia Română o tentativă de omor. Victima, de două luni în spital, agresorul, liber pe străzi
de Cristi Popovici    |    04 Sep 2020   •   10:30

În urmă cu mai bine de două luni, în noaptea de 29 spre 30 iunie, Ionel Vlad, un bărbat de 46 de ani din Ialomiţa, ajungea în stare gravă la spital, cu gâtul fracturat în patru locuri. Era mai mult mort decât viu, suţine soţia lui, Rodica Vlad.

Omul lucra ca şofer la o firmă din Ialomiţa şi avea de efectuat un transport cu cereale. S-a oprit noaptea, într-o parcare de lângă Clinceni, unde a înnoptat alături de mai mulţi colegi, angajaţi la aceeaşi firmă. La un moment dat, susţine avocatul familiei, unul din colegi l-a surprins de la spate cu o lovitură puternică, în zona gâtului. Cei doi ar fi avut o discuţie în contradictoriu, iar agresorul ar fi pândit un moment în care victima era singură. 

După şi-a doborât colegul, agresorul s-ar fi urcat pe el şi i-ar fi presat cutia toracică pentru a nu putea chema ajutor. În cele din urmă omul a leşinat. A fost găsit a doua zi de ceilalţi colegi, care au sunat la 112. Doar norocul a făcut ca bărbatul să nu moară pe timpul nopţii, spun rudele. A ajuns la spital unde a intrat direct în sala de operaţii 

"Victima a fost supusă unei agresiuni de o violenţă extremă. Diagnosticul care i-a fost stabilit este de traumatism vertebro-medular-cervical, pe fond de stenoză de canal spinal. Mai exact, i-au fost afectate mai bine de patru vertebre la nivelul gâtului. A fost lovit din spate cu un obiect contondent, altfel nu se explică violenţa atacului. Norocul lui este că are o statură mai impunătoare, altfel ar fi fost mort în acest moment.", susţine Daniel Manolache, avocatul bărbatului.

Dosarul a stat o lună la poliţie şi apoi a fost plimbat între Parchete. În tot acest timp, suspectul principal este liber

Rudele victimei îi acuză pe poliţişti şi pe procurori că nu fac nimic pentru a-l pedepsi pe făptaş. Abia după două luni de la incident, un poliţist i-a luat o declaraţie bărbatului aflat pe patul de spital, deşi acesta putea să vorbească la o săptămână de la incident.

"Timp de două luni, lucrurile au stagnat, am făcut nenumărate cereri la Parchet, am cerut să fim înştiinţaţi de actele de urmărire penală care urmau să se desfăşoare în cauză, dar nu am primit niciun răspuns. Abia ieri, un poliţist ne-a spus că ne-a fost încuviinţată cererea. Săptămâna viitoare voi studia dosarul să văd ce au făcut cei de la poliţie şi cei de la Parchet.", spune avocatul familei.

Dosarul a stat o lună la poliţia Clinceni şi apoi a fost declinat către IPJ Ilfov, fiind înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu. Rudele bărbatului spun că procurorul a înregistrat greşit fapta ca loviri şi alte violenţe, pe când gravitatea rănilor ar fi impus acuzaţia de tentativă de omor. 

"Nu s-a luat nicio măsură preventivă împotriva agresorului, mai exact, nu a fost nimeni arestat, nu s-a dispus arest la domiciliu sau control judiciar, deşi ştim că în genul asta de fapte, asta este practica în România. Vorbim, totuşi de o faptă de violenţă extremă, de un atac imprevizibil.", spune Daniel Manolache, avocatul familiei şoferului internat şi la această oră la spitalul Bagdasar Arseni.

De la momentul incidentului, soţia bărbatului este nedezlipită de patul acestuia. "Timp de două luni, nu a venit nimeni să se intereseze de starea lui de sănătate, până acum două zile, când cei de la Poliţie au venit să-i ia declaraţie. Sperăm ca lucrurile să înceapă să meargă pe făgaşul normal, iar cei care l-au rănit să suporte consecinţele şi să răspundă pentru faptele lor.", a declarat Rodica Vlad, pentru Antena3.ro

Este doar unul din miile de dosare care se mişcă cu viteza melcului, în România. Cazuri grave stau cu lunile în sertarele Poliţiei şi ale Parchetelor, iar cei implicaţi nu pot face decât să aştepte. În multe situaţii, ca şi acum, victimele suferă, iar agresorii sunt liberi.

×
Subiecte în articol: tentativa de omor Daniel Manolache avocat
Parteneri
Negocieri intense pentru evitarea grevei generale a poștașilor
x close