x close

Cum plănuiesc hotelierii să aducă 10.000 de turişti iranieni în România

de M.Z.    |    18 Ian 2012   •   09:42
Cum plănuiesc hotelierii să aducă 10.000 de turişti iranieni în România Foto: Mediafax

Ţinta hotelierilor români sunt acum turiştii iranieni. În timp ce tot mai mulţi turişti europeni ocolesc litoralul românesc din cauza preţurilor piperate, hotelierii încearcă să se reorienteze. Ei promit acum preţuri avantajoase şi condiţii de cazare impecabile.

Există însă o problemă: iranienii vor cinci stele şi all inclusiv, ceea ce pe litoralul românesc lipseşte cu desăvârşire. În schimb însă, aceste aspecte sunt foarte căutate şi apreciate în staţiunile din Dubai, Turcia şi chiar Bulgaria.

Ca să vină în România un turist iranian trebuie să aştepte aproape două săptămâni ca să obţină viza. Apoi, el trebuie să se înarmeze şi cu foarte multă răbdare, pentru că nu există curse aeriene directe către Constanţa.

Hotelierii de la malul mării sunt însă optimişti şi spun că au destule atuuri cu care să îi convingă pe iranieni să vină pe litoralul românesc.

"Sigur în turism cererea trebuie să se întâlnească cu oferta, astfel încât oferta trebuie întotdeauna să se plieze pe ceea ce cer de fapt potenţialii turişti ", a spus preşedinta Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT), Corina Martin.

Dacă propunerile hotelierilor români vor fi pe măsura aşteptărilor oaspeţilor străini, atunci la vară pe litoral ar putea să sosească în jur de 2.000 de iranieni, urmând ca anul viitor numărul lor să ajungă până la 10.000.

 
Get Adobe Flash player




Citeşte mai multe despre:

turism hotelieri turisti Romania Constanta oferte
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati