Antena 3 CNN Actualitate Cum poți să obții cazare gratuită pe litoral. Hotelurile la care copiii sub 14 ani nu plătesc nimic

Cum poți să obții cazare gratuită pe litoral. Hotelurile la care copiii sub 14 ani nu plătesc nimic

Cazare gratuită pe litoral. Familiile cu copii mai mici de 14 ani pot primi cazare gratuită pentru aceştia pe litoralul românesc, până pe 12 iulie, în anumite unităţi de cazare. Totul se desfăşoară în cadrul programului “Marea pentru cei mici”.

Cum poți să obții cazare gratuită pe litoral. Hotelurile la care copiii sub 14 ani nu plătesc nimic
Sursa foto: Pixabay.com
de Gabriel Dano    |    25 Iun 2020   •   22:00

Este vorba despre o iniţiativă privată, la care s-au înscris până acum 50 de hoteluri. Jumătate dintre români şi-ar petrece vacanţă pe litoralul de la noi, arată un studiu.

“Unele proprietăţi înscrise în program, în funcţie de cum aveau politica tarifară, primesc copii până în 12 ani gratuit, alţii până la 14 ani la all inclusive. Important e să vină să se bucure de mare şi de soare”, spune directorul unui hotel care s-a alăturat programului “Marea pentru cei mici”.

În afară de cazare gratuită, cei mici vor avea parte şi de aventură. Două parcuri de distracţie de pe litoralul românesc s-au alăturat proiectului.

“Copii care sunt cazaţi la acele hoteluri, în afară de gratuitatea pe care o primesc de la hoteluri, primesc şi alte facilităţi. Bilete gratuite la parcuri de distracţie sau la diferite spectacole şi activităţi”, spune Aurelian Marin, directorul unui parc de aventură de pe litoralul românesc.
“Marea pentru cei mici” este o iniţiativă privată a hotelierilor de la mare, mai ales a celor din sudul litoralului românesc. Chiar şi aşa, în acest program prin care se oferă cazare gratuită pe litoral sunt înscrise şi câteva unităţi hoteliere din Mamaia Nord.

×
Subiecte în articol: hotel cazare
Parteneri
Programul magazinelor mari din România, de Paște
x close