Antena 3 CNN Actualitate Cum vă puteți recupera banii pe biletele de avion, în perioada epidemiei de coronavirus

Cum vă puteți recupera banii pe biletele de avion, în perioada epidemiei de coronavirus

Compania aeriană Qatar Airways a anunțat că plătește înapoi banii pe biletele achiziționate pe zborurile din Coreea de Sud, Iran și China sau schimbă gratuit datele de călătorie, pentru zboruri care urmau a fi efectuate până în aprilie.

Cum vă puteți recupera banii pe biletele de avion, în perioada epidemiei de coronavirus
Sursa foto: sursă foto:pixabay.com
25 Feb 2020   •   18:00

Și alte companii aeriene, precum Air France, KLM, au înapoiat banii pasagerilor care aveau zboruri spre China.

Ceea ce se știe în acest moment este că zborurile KLM spre Beijing, Shanghai, Chengdu, Hangzhou și Xiamen vor fi reluate după 28 Martie, a postat Răzvan Pașcu, consultant în marketing turistic, pe pagina de Facebook. 

”Personal, dacă aș avea zbor cu treabă sau vacanță în zona de nord a Italiei în zilele următoare aș anula plecarea nu din frica virusului, ci din dorință de a nu intra în carantină/izolare la domiciliu la întoarcerea în România. Dacă aș avea plecare în Italia la final de martie sau aprilie, aș mai așteptă să văd cum evoluează lucrurile. Cum scriam și ieri, este o situație care își shimbă dinamica de la o zi la alta. Companiile aeriene care operează zborurile în continuare în Italia nu plătesc banii înapoi celor care au bilet și decid unilateral să nu mai zboare. Din informațiile pe care le am de la agențiile de turism, în special cei care au bilete de avion cumpărate către Italia la companiile de linie găsesc în ultimele 2 zile deschidere la companiile aeriene să își recupereze taxele de aeroport din prețul plătit pe bilet, dacă decid să nu mai zboare zilele acestea. La companiile low-cost situația pare ușor mai problematică, iar numerele de call-center cu suprataxă ale acestora sunt aglomerate și nu fac față,” a mai scris Răzvan Pașcu.

×
Parteneri
Cu cât vor fi penalizați românii care se pensionează anticipat
x close