Antena 3 CNN Actualitate Curajul pe care nu l-a avut niciun politician. ÎPS Teofan a vizitat pacienţi COVID-19 în stare gravă

Curajul pe care nu l-a avut niciun politician. ÎPS Teofan a vizitat pacienţi COVID-19 în stare gravă

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teofan, i-a vizitat, miercuri, pe bolnavii cu COVID19 în stare gravă internaţi la ATI în Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi. Prelatul a făcut ceva ce nu ar avea curaj mulți români: a mers în saloane şi a stat de vorbă cu pacienţii.

Curajul pe care nu l-a avut niciun politician. ÎPS Teofan a vizitat pacienţi COVID-19 în stare gravă
Sursa foto: foto: captura video
de Gabriel Dano    |    17 Noi 2021   •   18:03

Până în momentul de faţă, ÎPS Teofan este singurul ierarh care pătrunde în secţiile de Terapie Intensivă unde sunt trataţi pacienţii Covid-19. Totodată, niciun alt politician nu a îndrăznit să calce în vreun spital de COVID-19 ca să le vorbească pacienților, potrivit stiripesurse.ro.

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teofan, a ţinut o slujbă în curtea unităţii medicale, după care s-a dus în saloane pentru a-i vizita pe bolnavii de COVID internaţi la Terapie Intensivă.

"Spitalul de Boli Infecţioase prin personalul său a primit cu bucurie vizita Înaltului Părinte care a slujit Sfântul Maslu în faţa statuii doctorului Alexandru Slătineanu, din curtea unităţii noastre medicale. Mitropolitul Teofan nu s-a mulţumit cu atât, ci a vizitat bolnavii cei mai încercaţi de virus. Sunt pacienţi îngrijiţi în Terapie Intensivă care au nevoie, în egală măsură de tratament medicamentos, dar şi de alinare sufletească. Îmbrăcat ca un medic, înaltul prelat le-a dat binecuvântare, rugându-se pentru însănătoşire şi putere“, a declarat managerului Spitalului de Boli Infecţioase, Florin Roşu.

Potrivit medicului ieşean, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a ţinut să transmită trăirile unui slujitor al bisericii care a fost internat la acest spital.

"Fostul pacient, actualmente vindecător de suflete, a spus că pe viitor, când va vedea oamenii îmbrăcaţi în alb va simţi să se închine. Suntem umili şi mulţumim pentru fiecare gând bun care se întoarce către noi, pentru că ne motivează să luptăm. Ne-am dorit această vizită, ne onorează şi e felul nostru de a spune să privim mai des spre cer pentru că de acolo vine speranţa, năzuinţa şi înţelepciunea medicală“, a precizat medicul Florin Roşu.

×
Subiecte în articol: Teofan
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close