Antena 3 Actualitate CUTREMUR. Acesta este cel mai sigur loc în care te poți ascunde în caz de cutremur

CUTREMUR. Acesta este cel mai sigur loc în care te poți ascunde în caz de cutremur

de S.T.    |    28 Oct 2018   •   03:38
CUTREMUR. Acesta este cel mai sigur loc în care te poți ascunde în caz de cutremur Foto: pixabay.com

CUTREMUR. Ce trebuie să faci în caz de cutremur:

Acasă. Trebuie să vă protejaţi sub tocul uşii, sub o grindă sau lângă un perete interior de rezistenţă. Nu părăsiţi locuinţa, nu fugiţi pe scări şi nu folosiţi liftul!

La serviciu. Protejaţi-vă sub un birou solid, sub o grindă de rezistenţă sau sub tocul uşii. Nu părăsiţi încăperea, nu fugiţi pe scări, nu folosiţi liftul!

La şcoală. Profesorul va deschide uşa clasei şi se va proteja lângă un perete interior de rezistenţă. Evacuarea din clădire se realizează coordonat, copiii vor ieşi unul în spatele celuilalt, cu rucsacul deasupra capului.

Într-un magazin. Dacă vă aflaţi într-un supermarket, la mall, protejaţi-vă sub o grindă sau lângă un perete interior de rezistenţă. Staţi departe de ferestre, rafturi cu mărfuri sau alte obiecte care vă pot răni. Nu fugiţi pe scări!

Pe stradă. În cazul în care cutremurul vă prinde pe stradă, îndepărtaţi-vă pe cât posibil de clădiri, stâlpi şi cablurile de electricitate, copaci sau alte obiecte care vă pot răni.

 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close