Antena 3 CNN Actualitate Daniel Chițoiu, pus sub urmărire penală după ce a fost audiat în dosarul accidentului

Daniel Chițoiu, pus sub urmărire penală după ce a fost audiat în dosarul accidentului

Update: Daniel Chițoiu a fost pus sub învinuire, anunță Antena 3. Fostul ministru s-a prezentat, joi dimineața, la Parchetul Tribunalului Argeş, acolo unde se fac cercetări cu privire la accidentul pe care l-ar fi provocat. Chițoiu a venit la Parchet însoțit de avocat și a stat aproximativ 15 minute.

Daniel Chițoiu, pus sub urmărire penală după ce a fost audiat în dosarul accidentului
09 Ian 2020   •   10:55

Update: Daniel Chițoiu a venit la audieri, în această dimineață. A făcut primele declarații, după accidentul produs de Sărbători, în urma căruia două persoane și-au pierdut viața.

"Nu dau declarații. Nu sunt încă refăcut", au fost singurele declaraţii făcute de Daniel Chițoiu, în fața jurnaliştilor, în această dimineaţă.

La ieșirea din instituție, Chițoiu însă a făcut o scurtă mărturisire.

 "Particip la toate procedurile procesului de cercetare penală. Azi, am participat la una dintre ele. Nu vorbeam la telefon, în momentul accidentului", a mai declarat Chițoiu, după audierile care au durat 15 minute.

Daniel Chițoiu a fost audiat 15 minute, în dosarul accidentului: Nu vorbeam la telefon!

Știrea inițială: Este ziua decisivă pentru Daniel Chiţoiu! Fostul ministru al Economiei a fost citat joi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş pentru audieri în cazul accidentului rutier în care doi oameni şi-au pierdut viaţa. 

Până acum Daniel Chiţoiu, nu a fost audiat în dosarul de ucidere din culpă.

Dosarul privind accidentul rutier provocat de fostul ministru Daniel Chițoiu și soldat cu decesul a două persoane a fost preluat de Parchetul Tribunalului Argeş, a anunțat luni Parchetul General. 

Instituția precizează că este începută urmărirea penală in rem pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă și că decizia de preluare a dosarului "are în vedere intensa reflectare în mass-media" a acestui caz și "calitatea de membru în organele de conducere ale unei formaţiuni politice a unuia din șoferii implicaţi în accident". 

Potrivit Parchetului General, în 30 decembrie conducerea Parchetului Tribunalului Argeş a dispus preluarea dosarului în care se fac cercetări pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, în legătură cu accidentul care a avut loc în 26 edecembrie, în jurul orei 12:10, pe DN7, în apropierea localităţii Zamfireşti, județul Argeş. 


Daniel Chițoiu, la audieri în dosarul accidentului

×
Subiecte în articol: Daniel Chitoiu
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close