Pentru a fi numit în fruntea serviciului, Ungureanu trebuie să treacă de votul Parlamentului. Astfel, coaliţia de guvernare se află în faţa unui nou test, în condiţiile în care PSD refuză să îl voteze, în timp ce UNPR este posibil să susţină propunerea preşedintelui.
Plenul reunit al Parlamentului va decide dacă propunerea lui Iohannis, în persoana lui Mihai Răzvan Ungureanu, va conduce Serviciul de Informaţii Externe. Pentru a putea ocupa postul lăsat liber de Theodor Meleşcanu în toamna anului trecut, Ungureanu trebuie să obţină cel puţin 278 de voturi, adică majoritatea calificată a senatorilor si deputaţilor.
Acest vot reprezintă nu doar o încercare pentru Ungureanu, ci şi pentru actuala majoritate guvernamentală. Fără liderul de facto al partidului, PSD a anunţat prin vocea lui Ilie Sârbu că nu va susţine nominalizarea preşedintelui. Este însă posibil ca acest acest demers să nu fie susţinut şi de partenerul de guvernare, Gabriel Oprea.
Dacă UNPR alege să voteze în favoarea lui Ungureanu, social democraţii nu vor putea împiedica nominalizarea preşedintelui. În acest moment, fără UNPR, PSD împreună cu noul partid a lui Tăriceanu şi Constantin adună cel mult 242 de voturi.
În schimb, dacă UNPR trece de partea celorlalte partide care şi-au anunţat deja susţinerea pentru Ungureanu, printre care şi UDMR, nominalizarea pentru SIE are şanse foarte mari să treacă. Astfel, liberalii, susţinuţi de UDMR, UNPR şi o parte din parlamentarii neafiliaţi vor reuşi să voteze la limită numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu în fruntea Serviciului de Informatii Externe.