De mâine seară revin vijeliile. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni, în toate regiunile ţării

de M.Z.    |    07 Iul 2014   •   13:12
De mâine seară revin vijeliile. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni, în toate regiunile ţării Foto: photo.net
Meteorologii estimează, pentru următoarele două săptămâni, o vreme schimbătoare, cu temperaturi normale pentru această perioadă, maxime ce vor ajunge la 33 de grade Celsius, şi care vor alterna cu perioade în care ploile şi descărcările electrice îşi vor face apariţia la nivelul întregii ţări, între 8 şi 17 iulie.
 
Prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) este valabilă pentru perioada 7-20 iulie.
 
În Banat, în primele trei zile ale intervalului, vremea va fi călduroasă, cu temperaturi maxime, în medie, de aproximativ 33 de grade şi minime termice în jur de 18 grade. În data de 10 iulie, valorile termice vor marca o scădere, în special cele diurne, astfel că, până spre sfârşitul primei săptămâni de prognoză, se vor înregistra medii ale maximelor termice de 24-26 de grade şi minime nocturne în jurul valorii de 14 grade, ceea ce va caracteriza o vreme răcoroasă. În cea de-a doua săptămână de prognoză vremea se va încălzi uşor şi treptat, regimul termic urmând să se situeze în limite normale pentru sfârşitul celei de-a doua decade a lunii iunie, cu 30 de grade, în medie, în cursul după-amiezelor şi aproximativ 17 grade pe parcursul nopţilor. Probabilitatea de ploaie va fi mai mare în intervalul 8-13 iulie, când temporar se vor înregistra şi cantităţi de apă mai însemnate.
 
În Crişana, până pe data de 9 iulie va predomina o vreme călduroasă, cu maxime diurne, în medie, de aproximativ 32 de grade şi medii ale minimelor nocturne de 17-18 grade. Ulterior, valorile termice vor marca o scădere semnificativă, astfel că vremea va deveni răcoroasă. Până la sfârşitul primei săptămâni de prognoză, atât temperaturile maxime, cât şi cele minime, se vor menţine relativ constante, la valori medii de 23-24 de grade în cursul zilelor, şi de 13-14 grade, pe parcursul nopţilor. A doua săptămână de prognoză va fi caracterizată de o încălzire uşoară şi treptată a vremii, spre o medie de 30 de grade a maximelor termice şi de 16 grade a temperaturilor minime. Averse, însoţite de descărcări electrice vor fi, în general, pe întreg parcursul intervalului de prognoză, însă cu o probabilitate mai mare de a se semnala pe arii extinse şi a fi temporar mai importante cantitativ, între 8 şi 17 iulie.
 
În Transilvania, de la aproximativ 29 de grade, în primele trei zile ale intervalului, media temperaturilor maxime va marca o scădere de aproximativ 5 grade în data de 10 iulie şi se va menţine la valori medii de 23-24 de grade până la sfârşitul primei săptămâni de prognoză, ceea ce va caracteriza o vreme răcoroasă. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, temperaturile diurne vor creşte uşor, de la o zi la alta, ajungând, în medie, spre 27-28 de grade în jurul datei de 20 iulie. Valorile termice nocturne vor avea acelaşi parcurs, cu cele mai calde nopţi la începutul intervalului, când se vor înregistra, în medie, aproximativ 15 grade şi cele mai reci în intervalul 11-15 iulie, când media se va situa în jurul valorii de 12 grade. Probabilitatea de apariţie a averselor va fi ridicată pe tot parcursul celor două săptămâni de prognoză, dar în perioada 9-16 iulie acestea vor fi pe arii mai extinse şi temporar mai însemnate cantitativ.
 
În Maramureş, în intervalul 7-9 iulie, se vor înregistra maxime termice, în medie, de 30-31 de grade, astfel că vremea va fi călduroasă. Din 10 iulie şi până la sfârşitul primei săptămâni de prognoză, valorile termice, în scădere semnificativă, se vor menţine în jurul unei medii de 23 de grade, ceea ce reprezintă temperaturi mai coborâte decât ar fi normal pentru această perioadă a anului. O încălzire uşoară şi treptată a vremii se va resimţi pe parcursul celei de-a doua săptămâni, spre sfârşitul acesteia media maximelor diurne urmând a fi de 28 de grade. Minimele termice vor coborî de la medii de 15-17 grade în primele patru nopţi ale intervalului de prognoză spre 13-15 grade, în medie, în perioada 11-20 iulie. Vor fi averse aproape în fiecare zi, dar mai ales în perioada 8 - 17 iulie, când vor fi intervale cu o probabilitate mai mare de a se înregistra cantităţi importante de apă.
 
Pentru Moldova, maximele termice vor marca o scădere, de la valori medii de 29-30 de grade în perioada 7 - 9 iulie spre aproximativ 24 de grade în ultimele două zile ale primei săptămâni de prognoză. Valorile nocturne vor avea o evoluţie asemănătoare, respectiv de scădere de la medii de 16-17 grade în primele patru nopţi spre 14 grade, în medie, în jurul datei de 13-14 iulie. Apoi, până la sfârşitul intervalului de prognoză, vremea se va încălzi, uşor şi treptat, astfel că mediile maximelor vor atinge 29 de grade, iar cea a minimelor, 16 grade. Probabilitatea pentru averse, temporar, posibil, mai însemnate cantitativ, va fi mai mare în intervalul 9 - 13 iulie şi din nou în jurul datei de 15 iulie. În rest, doar izolat vor fi ploi slabe de scurtă durată.
 
Regimul termic în zona Dobrogei atât valorile termice diurne, cât şi cele nocturne vor avea o evoluţie similară: vor scădea uşor şi treptat în prima săptămână, pentru ca în cea de-a doua să crească de la o zi la alta. În medie, maximele termice vor oscila între 29 şi 26 de grade, iar cele minime între 19 şi 17 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor de scurtă durată, însoţite de descărcări electrice, va fi mai mare în intervalul 10-13 iulie şi, din nou, în jurul datei de 15 iulie. În rest, doar izolat şi trecător va ploua slab.
 
În Muntenia, maximele diurne se vor situa în jurul unor medii de 30-31 de grade până în data de 9 iunie, caracterizând o vreme călduroasă, apoi vor scădea spre 26 de grade, în medie, în ultimele două zile ale primei săptămâni de prognoză. Începând din data de 14 iulie şi până la sfârşitul intervalului, vremea se va încălzi uşor de la o zi la alta, astfel că la sfârşitul celei de-a doua decade a lunii iulie valorile termice se vor înscrie în limite normale pentru data calendaristică, respectiv aproximativ 30 de grade, în medie la scara întregii regiuni. Valorile termice nocturne vor varia uşor, de la medii de 17-18 grade, în nopţile cele mai calde de la începutul intervalului, până la 15-16 grade în rest. Averse temporare, posibil mai însemnate cantitativ, vor apărea în perioada 9-16 iulie. În rest, doar pe spaţii restrânse vor fi ploi slabe, de scurtă durată.
 
În zona Olteniei, temperaturile maxime vor caracteriza, până în data de 9 iunie, o vreme călduroasă, cu valori medii de 30-31 de grade. După acea dată, vor scădea şi până la sfârşitul primei săptămâni de prognoză nu vor mai depăşi, în medie, 25-26 de grade. Începând din data de 14 iulie şi până la sfârşitul intervalului, valorile termice diurne vor creşte uşor şi treptat, devenind normale pentru data din calendar, respectiv 28-30 de grade, în medie, la scara întregii regiuni. Valorile termice nocturne vor avea o evoluţie similară şi vor varia, în medie, de la 18 grade spre 15 grade. Probabilitatea pentru averse, temporar mai însemnate cantitativ, va fi mai mare în intervalul 8-13 iulie şi, din nou, în jurul datei de 15 iulie. În rest, doar pe spaţii restrânse vor fi ploi slabe, de scurtă durată.
 
La munte, media temperaturilor maxime va marca o scădere semnificativă, de la aproximativ 21 de grade, în primele trei zile ale intervalului, până la 15 grade în perioada 10 - 14 iulie. În cea de-a doua săptămână, valorile termice diurne vor creşte uşor şi treptat şi vor ajunge la o medie de 20-21 de grade, la sfârşitul celor două săptămâni de prognoză. Minimele termice vor avea o evoluţie asemănătoare, cu cele mai calde nopţi la începutul şi sfârşitul intervalului, când se vor înregistra, în medie, aproximativ 12 grade şi cu cele mai răcoroase nopţi în perioada 11-14 iulie, când vor fi în jur de 8 grade. Temporar, se vor semnala averse în fiecare zi, dar mai ales în perioada 9-15 iunie, când vor fi intervale cu o probabilitate mai mare de a se înregistra cantităţi importante de apă, pe spaţii mai extinse.

x close