Antena 3 CNN Actualitate Parlamentarii au decis modificarea Constituției României. Ceva fundamental se schimbă în România

Parlamentarii au decis modificarea Constituției României. Ceva fundamental se schimbă în România

Parlamentarii au decis modificarea Constituției României. Ceva fundamental se schimbă în România
09 Mai 2017   •   15:30

Căsătoria este "uniunea dintre un bărbat și o femeie", au decis astăzi deputații care au adoptat propunerea de modificare a Constituției depusă de Coaliția pentru Familie.

Hotărârea ar urma să blocheze astfel orice posibilitate a legiferării căsătoriei între persoane de același sex. Proiectul de lege va ajunge în Senat, după care se va stabili și data referendumului, având în vedere că astfel de decizii rămân definitive doar prin consultare populară.

Fostul deputat Remus Cernea a reacționat la decizia luată marți de deputați:

Au fost 270 de deputați prezenți, dintre care 232 au votat pentru, 22 împotrivă, 13 s-au abținut, iar 3 nu au votat. A fost întrunit astfel pragul de două treimi din totalul deputaților, necesar în cazul legilor constituționale.

Acest demers vine după ce peste trei milioane de cetăţeni cu drept de vot s-au pronunţat pentru înlocuirea în art. 48 din Constituţia României a termenului ''soţi'' cu sintagma ''bărbat şi femeie'', aşa încât aliniatul 1 al art. 48 să aibă în viitor următoarea formulare: ''Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor''.

 

×
Subiecte în articol: modificarea Constitutiei
Parteneri
Schema mafiei din România. Susţinere de la nivel înalt
x close