Antena 3 CNN Actualitate Detalii şocante puse la cale de răpitorul copilului de 2 ani. "Era într-o grotă, legat fedeleş, lăsat pradă câinilor sălbatici"

Detalii şocante puse la cale de răpitorul copilului de 2 ani. "Era într-o grotă, legat fedeleş, lăsat pradă câinilor sălbatici"

Detalii şocante puse la cale de răpitorul copilului de 2 ani. "Era într-o grotă, legat fedeleş, lăsat pradă câinilor sălbatici"
Sursa foto: foto: skytrip.ro
15 Mai 2012   •   22:45

Un scenariu gândit pas cu pas de o minte diabolică a pus în primejdie viaţa unui copil de 2 ani din Constanţa. Supărat că a fost părăsit, fostul iubit al uneia dintre surorile băieţelului a încercat să se răzbune. L-a pândit pe copil şi, când nimeni nu era în preajmă, l-a răpit. Poliţiştii l-au găsit pe cel mic legat într-o grotă. Încătuşat de poliţişti, bărbatul a încercat să fugă chiar sub ochii lor, la reconstituire.

Până ca sora băieţelului să ia în serios ameninţarea fostului iubit, poliţiştii şi jandarmii l-au căutat ore în şir.

Cea care şi-a dat seama unde ar putea fi copilul, a fost sora lui cea mare, fosta iubită a monstrului care l-a răpit.

Fata şi-a adus aminte de cuvintele bărbatului chiar în momentul în care poliţiştii se gândeau că băieţelul nu putea ajunge singur foarte departe. Periaseră împrejurimile, îl căutaseră chiar şi cu elicopterul, iar câinii nu îi mai găseau nici ei urma.

Chipul copilaşului i s-a părut cunoscut şi unui bărbat care luase la ocazie un tânăr şi un  băieţel de aproximativ 2 ani.

Omul a anunţat poliţia şi, la 10 ore de la dispariţie, copilul a fost găsit într-o grotă legat fedeleş. Singur, fără să se poată apăra, la 40 de kilometri de casă şi 3 de cea mai apropiată localitate, băieţelul era victimă sigură pentru câinii sălbăticiţi care trăiesc pe câmp.

Prins de poliţişti, bărbatul nu a dat niciun semn că ar regreta ce a făcut.  Iar în momentul în care a fost adus pentru reconstituire la grota unde abandonase copilul, a încercat să fugă de poliţişti.

Pentru ce a făcut, bărbatul este acuzat de tentativă la omor calificat şi lipsire de libertate şi riscă până la 20 de ani de închisoare.

×
Subiecte în articol: tentativa de omor
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close