Se pare că Dinel Nuţu a plecat din ţară înainte de condamnarea la şapte ani de închisoare cu executare, dată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul falimentării Băncii Internaţionale a Religiilor.
Imediat după ce a fost condamnat, Dinel Staicu a fost dat în urmărire generală. Asta după ce poliţiştii nu l-au găsit la domiciliul său din Sectorul 2 al Capitalei.
Ulterior, poliţiştii au aflat că Dinel Staicu şi-a schimbat numele în Dinel Nuţu, actele de identitate fiindu-i eliberate de Biroul de Evidenţă a Populaţiei cu numai câteva zile înainte de a fi condamnat, pe 4 martie 2011, de Curtea de Apel Bucureşti.
Dinel Staicu a fost trimis în judecată de DNA în noiembrie 2006. Alături de el a fost inculpat şi fostul preşedinte al BIR. Potrivit anchetatorilor, din banii obţinuţi fraudulos de la BIR Staicu a cumpărat acţiuni la SIF Oltenia, în valoare de peste un milion de euro, prin intermediul unor societăţi pe care le controla. Staicu a fost numit în conducerea SIF Oltenia în 2006, înlocuindu-l în funcţia de preşedinte-director general pe Vasile Şalapa.
Ştiri video recomandate