Antena 3 CNN Actualitate DNA face curat şi în Liga a II-a. Sorin Cigan, de la ACU Arad, arestat pentru 29 de zile

DNA face curat şi în Liga a II-a. Sorin Cigan, de la ACU Arad, arestat pentru 29 de zile

<1 minut de citit Publicat la 20:13 19 Iun 2009 Modificat la 20:13 19 Iun 2009
DNA face curat şi în Liga a II-a. Sorin Cigan, de la ACU Arad, arestat pentru 29 de zile
Încă un scandal în fotbalul românesc. Conducerea clubului ACU Arad este acuzată de procurorii anticorupţie că a încercat să aranjeze partida cu FC Bihor, din ultima etapă a ligii secunde. Fostul internaţional Sorin Cigan a fost arestat preventiv pentru 29 de zile.

Preşedintele executiv al clubului arădean, Gheorghiţa Onu, şi directorul sportiv Sorin Cigan sunt acuzaţi că le-au promis şi oferit bani conducătorilor şi jucătorilor de la FC Bihor, pentru a facilita victoria echipei ACU Arad, în ultima rundă din liga a doua.

Surse judiciare susţin că arădenii au promis iniţial 30.000 de euro, iar, în pauza meciului, Cigan a intrat în vestiarul orădenilor şi le-a oferit încă 10.000 de euro.



Gheorghiţa Onu, care va fi anchetată în libertate, a declarat pentru SportArad.com că este nevinovată, drept dovadă că procurorii au lăsat-o să plece. ?Singurul lucru ce mi-l reproşez este că am permis acestui personaj să ajungă în anturajul echipei noastre. Mai departe las autorităţile să-şi facă treaba?, a declarat Geta Onu pentru SportArad.com.

Meciul ACU Arad - FC Bihor s-a încheiat la egalitate, 1-1, iar arădenii au retrogradat în liga a treia.

Antena3.ro

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close