Antena 3 CNN Actualitate Doi copii au ajuns la spital, după ce au mâncat detergent

Doi copii au ajuns la spital, după ce au mâncat detergent

Doi copii au ajuns la spital, după ce au mâncat detergent
Sursa foto: Foto: eng.clima.org.cn
14 Iul 2011   •   19:51

Un copil de un an şi fratele lui de doi ani au ajuns la spital după ce au mâncat detergent. Copiii erau acasă cu bunica lor.  A fost de ajuns o clipă de neatenţie pentru ca micuţii să ajungă la punga cu detergent.

Cei doi copii, un băieţel de un an şi două luni şi o fetiţă de 2 ani, erau acasă cu bunica în vârstă de 80 de ani. Bătrâna i-a lăsat nesupravegheaţi, iar fraţii au ajuns la punga cu derergent şi au mâncat din el. Imediat, li s-a facut rau şi au fost duşi la spitalul din Găeşti.

Medicii din Găeşti le-au acordat primul ajutor şi i-au trimis la Spitalul Grigore Alexandrecu din Bucureşti.

Poliţiştii îi cercetează acum pe părinţi.  Aceştia nu erau acasă în momentul în care copiii s-au intoxicat. Mama lor muncea cu ziua prin sat, iar tatăl era internat intr-un spital.

Cazul a intrat şi în atenţia specialiştilor de la protecţia copilului. Dacă inspectorii vor stabili că părinţii şi-au neglijat copiii, aceştia riscă să fie decăzuţi din drepturi.

 


×
Subiecte în articol: copii spital
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close