Antena 3 CNN Actualitate Două noi simptome Omicron "bizare" pe care le au cei mai ghinioniști infectați

Două noi simptome Omicron "bizare" pe care le au cei mai ghinioniști infectați

Potrivit datelor strânse până acum de specialiști, Omicron provoacă o boală mai ușoară decât varianta Delta a COVID-19, în special la cei care sunt vaccinați. Până acum au fost identificate mai multe simptome specifice.

Două noi simptome Omicron "bizare" pe care le au cei mai ghinioniști infectați
Sursa foto: getty images
de Gabriel Dano    |    25 Ian 2022   •   18:44

Astfel, mulți dintre cei infectați cu noua tulpină în ultima lună au avut ca simptome o formă de conjunctivită numită și ochiul roz, dar și căderea părului. Potrivit specialiștilor, apariția ochiului roz se datorează faptului că varianta Omicron are un impact asupra enzimei 2 de conversie a angiotensinei (ACE2), care se găsește în ochi. Acest lucru se poate întâmpla în aproximativ două zile de la contractarea variantei, potrivit dcbusiness.ro.

Un alt simptom des întâlnit în cazul Omicronului este și căderea părului, potrivit Asociației Academiei Americane de Dermatologie. Motivul e unul de asemenea explicat de oamenii de știință: mai multe fire de păr intră în faza de "cădere" după ce cineva a avut febră. Acest lucru este mai probabil să se întâmple spre sfârșitul infecției.

Experții din întreaga lume au identificat și alte simptome specifice ale acestei variante: zgârieturi în gât, curgerea nasului, oboseală, strănut, dureri de spate, dureri de cap, transpirații nocturne și dureri musculare.

Omicron supravieţuieşte mai mult pe plastic şi pe piele decât variantele anterioare

Cercetătorii japonezi au descoperit, în cadrul unor teste de laborator, că varianta Omicron a coronavirusului poate supravieţui mai mult decât versiunile anterioare pe suprafeţe de plastic şi pe pielea umană.

„Stabilitatea sa ridicată în mediu” - capacitatea de a rămâne infecțioasă - ar putea fi motivul pentru care Omicron a înlocuit Delta ca variantă dominantă și s-a răspândit atât de repede, spun cercetătorii. 

Pe suprafețele de plastic, timpii medii de supraviețuire a tulpinii originale şi a variantelor Alpha, Beta, Gamma şi Delta au fost de 56 de ore, 191,3 ore, 156,6 ore, 59,3 ore şi, respectiv, 114,0 ore, în comparație cu 193,5 ore pentru Omicron, au raportat cercetătorii pe bioRxiv potrivit Reuters, citat de Mediafax

Pe probe de piele de la cadavre, timpul mediu de supraviețuire a virusului a fost de 8,6 ore pentru versiunea originală, 19,6 ore pentru Alpha, 19,1 ore pentru Beta, 11,0 ore Gamma, 16,8 ore pentru Delta şi 21,1 ore pentru Omicron.

Pe piele, toate variantele au fost complet inactivate după 15 secunde de expunere la dezinfectanții pentru mâini pe bază de alcool.

„Prin urmare, este recomandat ca practicile actuale de control al infecțiilor (igiena mâinilor) să utilizeze dezinfectanţi... aşa cum propune Organizaţia Mondială a Sănătăţii”, concluzionează cercetătorii.

Utilizatorii testelor rapide de antigen pentru detectarea COVID-19 ar trebui să tamponeze nările conform indicațiilor producătorului şi să nu tamponeze în schimb gâtul, arată o nouă cercetare.

Tamponarea nazală „a detectat peste 95% dintre persoanele cu cele mai ridicate niveluri de virus, care sunt cel mai probabil contagioase”, a declarat Dr. Diane Havlir de la Universitatea din California, San Francisco. Tampoanele din gât au detectat cu aproape 40% mai puține cazuri decât tampoanele din nas, au raportat cercetătorii.

Un studiu separat din Spania, postat, de asemenea, pe medRxiv, a constatat că tamponarea parții interioare a obrazului este, de asemenea, mult mai puțin fiabilă decât tamponarea nărilor pentru detectarea virusului. 

×
Subiecte în articol: omicron
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close