Când înţelegem prea puţin natura unui loc, tindem să-i atribuim proprietăţi fantastice sau să inventăm poveşti despre el. Peştera Limanu este un astfel de loc.
În jurul ei s-au ţesut zeci de legende. Ba că galeriile şi cotloanele ar ajunge până la vecinii bulgari, ba că odată pierdut în interior, nu vei mai vedea niciodată lumina soarelui.
Pereţii drepţi, parcă sculptaţi în calcar, încăperi care aduc cu cele dintr-o locuinţă, toate te fac să crezi că această minune a apărut în urma intervenţiei umane.
Chiar dacă nu este opera omului din Antichitate, secole la rând, peştera a fost casă pentru primii locuitori ai acestor meleaguri.
De la ei nu au rămas decât istorii şi legende. Astăzi pereţii peşterei încă mai poartă urmele intervenţiei umane. Nu sunt antice, dar sunt la fel de barbare ca hoardele nomade.
Curiozitatea sau dorinţa de a se îmbogăţi peste noapte i-a împins pe oameni în labirintul de tuneluri. Şi, evident, mulţi s-au pierdut. De aici s-au născut alte legende. Ba că spiritele celor morţi ar dăinui încă, ba că sistemul de tuneluri ar fi atât de mare, încât ar ajunge până în Bulgaria.
Oamenii de ştiinţă şi speologii ne liniştesc. Peştera nu are stafii, iar sistemul de tuneluri nu depăşeşte o arie de 4 kilometri.
