Antena 3 CNN Actualitate Dragnea: Nu avem de gând să-l suspendăm pe Klaus Iohannis. Vrem pace şi linişte în această ţară

Dragnea: Nu avem de gând să-l suspendăm pe Klaus Iohannis. Vrem pace şi linişte în această ţară

Dragnea: Nu avem de gând să-l suspendăm pe Klaus Iohannis. Vrem pace şi linişte în această ţară
02 Feb 2017   •   20:31

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, lider al PSD, a afirmat joi că nu se are în intenţie suspendarea şefului statului, ci asigurarea liniştii în ţară, "deşi nu se doreşte", potrivit Agerpres.

"Nu, nu avem de gând să-l suspendam pe Klaus Iohannis. Încercăm să facem orice pentru a aduce pace şi linişte în această ţară. Se pare că nu se doreşte", a declarat Dragnea într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, s-a ridicat foarte mult nivelul de discuţie despre acest subiect prin intervenţia preşedintelui.

"Şi cred că este obligatoriu ca şi noi, şi opinia publică să afle adevărul. Adică s-au dat informaţii, aşa cum avea obligaţia să dea, nu s-au dat, le-a primit ministrul de Interne, nu le-a primit. Astea sunt întrebări care nu pot rămâne fără răspuns. Au avut loc aseară în Bucureşti violenţe destul de grave. Pot apărea alte situaţii, vreau să vedem şi noi dacă relaţia instituţională funcţionează corect", a arătat preşedintele Camerei Deputaţilor.

El a susţinut că nu a avut nicio discuţie - "nici formală, nici informală" - cu ministrul Justiţiei, de la instalarea lui în funcţie până astăzi, până la elaborarea şi adoptarea ordonanţei zilele trecute, despre aceste acte normative.

Liderul PSD a solicitat Comisiilor juridice ale Parlamentului să invite "rapid" la discuţii, la dezbateri pe toţi reprezentanţii sistemului de justiţie.

"Din punctul meu de vedere, acea ordonanţă poate să fie modificată în Parlament, pentru este dreptul Parlamentului, în orice fel, cu o singură condiţie - să rămână totuşi dorinţa ca decizia Curţii să fie pusă în practică. În rest, din punctul meu de vedere, poate să rămână acolo un leu", a adăugat Dragnea.

Întrebat dacă mai este valabil dosarul său, în condiţiile în care este desfiinţată instituţia denunţului, Dragnea a spus: "Este, că acea prevedere nu se aplică retroactiv".

×
Subiecte în articol: Klaus Iohannis
Parteneri
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile
x close