Antena 3 CNN Actualitate Dramă într-o familie din Ialomiţa. Un copil de zece ani şi-a omorât sora de un an cu maşina părinţilor

Dramă într-o familie din Ialomiţa. Un copil de zece ani şi-a omorât sora de un an cu maşina părinţilor

Dramă într-o familie din Ialomiţa. Un copil de zece ani şi-a omorât sora de un an cu maşina părinţilor
Sursa foto: Foto: www.desicomments.com
16 Sep 2013   •   14:18
Un copil de 10 ani, din oraşul Ţăndărei, şi-a accidentat mortal sora de un an şi trei luni, cu maşina părinţilor, informează Mediafax.

Accidentul a avut loc vineri, însă a fost făcut public luni de Poliţia Ialomiţa.

Oamenii legii au fost anunţaţi prin 112 că în curtea unui imobil din oraşul Ţăndărei a avut loc un accident rutier provocat de un băiat de 10 ani, care şi-a accidentat mortal sora.

"Copilul de 10 ani, din oraşul Ţăndărei, a urcat în autoturismul tatălui său. Maşina era parcată în curtea locuinţei, era descuiată şi cu cheia în contact. Copilul a pornit maşina şi a acroşat-o pe sora sa în vârstă de un an şi trei luni, care se juca în faţa autovehiculului. În urma impactului, fetiţa a murit", se arată într-un comunicat de presă transmis, luni, de Poliţia Ialomiţa.

În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi a fost sesizată Direcţia de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului, pentru declanşarea unei anchete sociale.

 
 

×
Parteneri
Un nou val de aer rece va traversa România
x close