Drumul românilor spre fermele din Occident. Măsurile luate pe timpul zborului cu avionul

07 Iun 2020   •   16:37
Drumul românilor spre fermele din Occident. Măsurile luate pe timpul zborului cu avionul Pixabay.com

Mii de români pleacă la muncă în fermele din Regatul Unit. Sunt zboruri speciale care îi transportă, iar măsurile de siguranţă în avion sunt deosebite pentru ca în cazul în care cineva e infectat cu COVID-19 să nu transmită virusul şi celorlalţi pasageri sau echipajului.

O echipă a Antena 3 a făcut un astfel de drum cu muncitorii sezonieri care vor lucra la fermele din Irlanda.

Ce se întâmplă cu cei care nu au măşti

"Nu au voie să nu poarte măşti în avion. În momentul în care se urcă în avion şi nu are mască aducem repede un kit din acela şi e obligat să se urce cu masca în avion", au explicat însoțitorii de zbor.

Aşa se pregătesc membrii echipajului pentru un zbor special, în plină pandemie. Vor transporta muncitori din Bacău şi Bucureşti la o fermă din regatul unit şi trebuie să asigure toate măsurile de siguranţă pentru a nu apărea un focar de coronavirus în avion.

La mii de metri deasupra pământului cu gândul la cei pe care i-au lăsat acasă şi cu emoţii pentru noul început, românii care merg la muncă în străinătate, în vestul Europei, au o singură temere - că nu vor primi salariul promis.

Marian, spre exemplu, are 31 de ani, e din Caracal şi spune că merge la muncă în Irlanda dintr-un singur motiv - să nu mai simtă grija zilei de mâine.

"Când o să ajungem acolo o să vedem cum o să fie fie, bine, deocamdată nu ştim nimic. Semnăm contracul când ajungem acolo, nu, deocamdată nu am semnat contract. Niţel emoţii am. Sunt prieteni acolo care muncesc şi au zis că e bine", a spus pasagerul.

La câteva locuri distanţă de Marian stă Andrei. E din Botoşani şi nu e prima dată când pleacă la muncă în străinătate. Acum, însă, din cauza restricţiilor, nu a luat la pachet şi bucatele moldoveneşti.

"Mâncare nu am luat acum, o să stăm două săptămâni în carantină, nu avem unde să le ţinem, să le depozităm, tura asta fără tradiţie. Pentru mine cel mai nasol sentiment e când plec de acasă şi intru în aeroport.

În avionul ăsta suntem 21 de persoane care suntem din aceeaşi localitate şi mergem în acelaşi loc de muncă, deşi acum vreo 2-3 săptămâni au plecat 50 şi ceva", a spus Andrei.

După ridicarea stării de urgență, din România au putut zbura doar aeronavele cu muncitori sau cele cu materiale sanitare.

Delia Gâscă, instructor șef de cabină - "Nu a fost un zbor regulat, am avut pasageri care au documente pentru a munci în ţările pe care îi transportăm".

Ilie Țoncu, comandantul aeronavei - "De la Dublin am avut în mare parte pasagerii care au fost la muncă sau care au fost prinşi acolo şi nu au putut să vină înapoi".

Doar din a doua jumătate a lunii iunie, se vor relua cursele externe cu care românii vor putea pleca în concedii.

Drumul românilor spre fermele din Occident. Măsurile luate pe timpul zborului cu avionul

Parteneri
sati
x close