Antena 3 CNN Actualitate Educație Elevele din România au luat Locul I în Europa la Olimpiada de Matematică pentru fete. Au fost 247 de concurente din 66 de ţări

Elevele din România au luat Locul I în Europa la Olimpiada de Matematică pentru fete. Au fost 247 de concurente din 66 de ţări

Mia Lungu
<1 minut de citit Publicat la 12:03 14 Apr 2026 Modificat la 12:36 14 Apr 2026
eleve romania locul 1 medalie aud romania olimpiada europeana de matematica pentru fete 2026
Elevele din România au luat Locul I la Olimpiada Europeană de Matematică pentru fete 2026. Sursa foto: Ministerul Educației

Elevele din România au obţinut locul I în Europa la Olimpiada Europeană de Matematică pentru fete 2026 (EGMO), desfăşurată în Franţa, la Bordeaux, şi locul al doilea în clasamentul pe ţări, după China, potrivit Agerpres.

Potrivit Ministerului Educaţiei şi Cercetării, competiţia din Franţa a reunit 247 de concurente din 66 de ţări.

Mălina-Carla Pavel de la Colegiul Naţional „Alexandru Odobescu” din Piteşti a obţinut medalia de aur, cu cel mai mare scor dintre participantele din ţările oficiale, Aida Mitroi şi Carina Maria Viespescu de la Liceul Teoretic Internaţional de Informatică din Bucureşti au primit tot medalie de aur, iar colega lor Ioana Stroe medalie de bronz.

Echipa României a fost coordonată de Andrei Eckstein, lector la Universitatea Politehnica din Timişoara, şi Anca Băltărigă, profesor la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti.

Această olimpiadă internaţională de matematică deschide seria celor patru astfel de competiţii la care participă România în anul şcolar 2025 - 2026.

Coordonarea ştiinţifică a lotului a fost asigurată de conducerea Societăţii de Ştiinţe Matematice din România (SSMR), iar cea organizatorică de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close