Antena 3 Actualitate Elevi de clasa a doua, terorizați de profesor: ”Diseară mă iau de maică-ta!”

Elevi de clasa a doua, terorizați de profesor: ”Diseară mă iau de maică-ta!”

de Laura Dinu    |    01 Mar 2021   •   10:26
Elevi de clasa a doua, terorizați de profesor: ”Diseară mă iau de maică-ta!” pixabay

Luni, în spațiul public au apărut înregistrări incredibile cu un profesor de la Şcoala Gimnazială "Mihai Codreanu" din municipiul Iaşi.

Cadrul didactic a fost surprins în momentul în care îi jigneşte pe copii şi îi ameninţă. Acesta este acuzat de părinţii mai multor elevi că îi terorizează constant pe micuţi în sala de clasă.

Înregistrările revoltătoare au fost făcute de un părinte care a reuşit să strecoare un dispozitiv de înregistrare în ghiozdanul copilului.

În trecut, profesorul Constantin Șerban a fost sancționat doar cu „observație scrisă”, în urma unor acuzații de violență fizică și verbală împotriva unei eleve pe care a numit-o „butoi”. 

Părinții spun că unii copii au fost loviți, iar pe înregistrări se aud pocnete și izbituri. De asemenea, potrivit surselor, învățătorul se bucură de protecție politică: este consilier județean PNL și chiar dacă are 69 de ani, i s-a prelungit în  mai multe rânduri dreptul de a preda, scrie 7iasi.ro.

În ciuda faptului că învățătorul Constantin Șerban de la Școala Gimnazială „Mihai Codreanu” din municipiul Iași a scăpat doar cu o „observație scrisă” în urma acuzațiilor de violență fizică și psihică împotriva elevei, părinții vor să demonstreze acum că micuții sunt supuși la o formă continuă de abuz de cum pășesc pragul clasei.

 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close