Antena 3 CNN Actualitate Eugen Teodorovici, despre noua lege a pensiilor: „Trebuie să fie echitabilă pentru toți pensionarii”

Eugen Teodorovici, despre noua lege a pensiilor: „Trebuie să fie echitabilă pentru toți pensionarii”

Eugen Teodorovici, despre noua lege a pensiilor: „Trebuie să fie echitabilă pentru toți pensionarii”
Sursa foto: foto- Antena 3
29 Aug 2018   •   23:14

Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a oferit detalii legate de noua lege a pensiilor.

„Ne-am asumat acest lucru și totodată este o provocare. Sunt două subiecte importante: legea salarizării și cea a pensiilor, despre care s-a vorbit foarte mult. Guvernul PSD-ALDE și-a asumat două mari provocări pe zona socială. Ca și susținere, discuția pe care am avut-o și cu doamna Olguța Vasilescu și la nivel de Guvern a fost că trebuie să fie o lege echitabilă pentru toți pensionarii. Eu am o vorbă foarte clară.. Omul trăiește astăzi, omul trebuie să primească cât mai repede ceea ce merită pentru că mâine nu știm cum va fi. Trebuie să găsim cea mai bună formulă, în sensul ca Ministerul Muncii să se asigure toate recalculările de pensii se fac în mod corect, să nu existe niciun fel de discriminare între pensionări. Or să fie, poate, și nemulțumiți. Am fost mereu adeptul să fie legi aplicabile într-un termen cât mai rapid. Există foarte mulți bani folosiți în zone inutile. 

Se face o recalculare și e destul de anevoioasă pentru că nu o poți face de pe o zi pe alta. Oamenii nu trebuie să-și facă probleme vizavi de sustenabilitatea unei astfel de legi. Sunt oameni care au muncit o viață întreagă și cărora statul nu le-a recunoscut ani de zile munca. Au fost foarte multe abuzuri”, a spus ministrul. 

 

 

×
Subiecte în articol: Eugen Teodorovici Guvernul
Parteneri
Creștere progresivă a contribuţiei la pensii. Milioane de români vizați
x close