Antena 3 CNN Actualitate Europarlamentarul PSD Victor Negrescu anunță plângere penală, după amenințările cu moartea primite pe Facebook

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu anunță plângere penală, după amenințările cu moartea primite pe Facebook

Europarlamentarul Victor Negrescu relatează pe pagina personală de Facebook o experiență petrecută în aceste zile.

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu anunță plângere penală, după amenințările cu moartea primite pe Facebook
31 Ian 2020   •   23:10

El arată cum după o emisiune televizată la Digi 24 a primit amenințări cu moartea și jigniri grosolane. În acea emisiune a fost singurul reprezentant al Opoziției față în față cu 3 reprezentanți ai partidelor din arcul guvernamental, iar replicile și contrareplicile, un adevărat bullying politic la care a fost supus și care s-a soldat ulterior cu amenințări și jigniri din partea susținătorilor partidelor din care făceau parte cei cu care a preopinat în cadrul emisiunii.

”Dacă tot este săptămâna anti-bullying în școli este important să dăm un exemplu. Am fost ieri la o emisiune, ca singur reprezentant al opoziției în disputa cu cele trei partide aflate la putere, iar adversarii politici susțineau că nu trebuie consecvență în politică și că principiile democratice pot fi încălcate de ei. Nimic despre cetățeni. Doar politicianisme, interese electorale și agresivitate.

Discursul incitator la ură pe care îl promovează generează reacții și amenințări precum cele pe care le-am primit pe facebook (pozele sunt atașate). Nu este normal. Sunt mândru că sunt social democrat și nu îmi este teamă să afirm acest lucru. Nu este prima dată când primesc astfel de atacuri la persoană dar, pentru că astăzi mi-a povestit un elev despre ce fac la Consiliul Național al Elevilor împotriva injustiției, am decis să depun plângere cu scopul de a transmite un mesaj transpartinic tuturor formațiunilor politice să nu mai tolereze astfel de acțiuni.

De aceea, problema schimbării legii electorale devine și mai acută, pentru că este vorba despre principii. Da, trebuie două tururi. Da, liderii PNL de astăzi au introdus un singur tur. Da, când s-a introdus un singur tur PES activists România a declarat public că se opune. Dar nu este vorba despre asta, ci despre precedentul foarte riscant creat de aceste derapaje democratice sau amenințări. Afirm acest lucru pentru că am susținut mereu nevoia de consecvență și apărarea principiilor democratice și valorilor europene.”, susține Victor Negrescu pe pagina personală de facebook.

 

×
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close