Antena 3 Actualitate Explozie într-un bloc de locuinţe din Iaşi. O persoană a fost grav rănită

Explozie într-un bloc de locuinţe din Iaşi. O persoană a fost grav rănită

de G.S.    |    25 Feb 2012   •   09:46
Explozie într-un bloc de locuinţe din Iaşi. O persoană a fost grav rănită Foto: Mediafax
O persoană a fost rănită iar 16 apartamente au fost avariate sâmbătă dimineaţă în urma unei explozii care a avut loc într-un bloc cu patru etaje din cartierul ieşean Dancu.

Locatarii susţin că deflagraţia s-ar fi produs din cauza unei centrale de apartament defecte.

O persoană a fost rănită, suferind arsuri grave de gradele II şi III. Aceasta a fost transportată de urgenţă la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi.

„În prezent se fac cercetări la faţa locului, nu putem preciza cauzele exploziei”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi, Silvia Spiridon.

Locatarii blocului susţin că au simţit vineri seară un miros puternic de gaz în imobil şi că la faţa locului s-a deplasat o echipă de intervenţie din cadrul EON.

În urma exploziei, locatarii au fost evacuaţi, iar zona a fost împrejumuită. Totodată, zeci de locatari din blocurile învecinate au ieşit din case, speriţi de bubuitura puternică.

Autorităţile au anunţat demararea unei anchete în acest caz, pentru a stabili cauza deflagraţiei.


Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close