Antena 3 CNN Actualitate Fostul premier fără partid, surprins socializând cu un ”grup de simpatizante” în toiul nopții. Imagini incredibile cu Mihai Tudose

Fostul premier fără partid, surprins socializând cu un ”grup de simpatizante” în toiul nopții. Imagini incredibile cu Mihai Tudose

Fostul premier fără partid, surprins socializând cu un ”grup de simpatizante” în toiul nopții. Imagini incredibile cu Mihai Tudose
Sursa foto: Foto: Mihai Tudose/ Facebook
02 Dec 2019   •   13:31

Mihai Tudose a devenit ”șomer politic”, după ceva mai bine de doi ani, în care a surprins prin decizii pe toată lumea! Tocmai a „ieșit” din noul partid pe care tot de curând și-l alesese, Pro România, asta după ”peripeții” în zona politică de sus, fiind premier mai mult de jumătate de an, așa că poate chiar era momentul să-și tragă sufletul.

Mihai Tudose a fost surprins relaxat, la un bistrou de pe malul Dâmboviței, aproape de Unirii.

Lângă el, câteva ”simpatizante”, dar și niște distinși domni. Alături de partenerele și de partenerii de socializare de la bistrou, fostul premier a băut multă Cola, dar a și ilustrat celebra zicală ”A fumat ca un turc”. Implicat fiind în discuții ba cu unul, ba cu altul, ba cu toți la un loc, fostul nr. 1 de la Palatul Victoria a sudat țigările.

Vezi imaginile pe cancan.ro.

×
Parteneri
Zeci de tornade impresionante au lovit centrul Statelor Unite
x close