Antena 3 CNN Actualitate Fratele avocatei graţiate de Băsescu a primit casă de la acesta, la trei zile după ce actualul preşedinte a devenit primar

Fratele avocatei graţiate de Băsescu a primit casă de la acesta, la trei zile după ce actualul preşedinte a devenit primar

Fratele avocatei graţiate de Băsescu a primit casă de la acesta, la trei zile după ce actualul preşedinte a devenit primar
de M.T.    |    04 Apr 2014   •   07:38

Legăturile dintre Traian Băsescu şi avocata infractoare, graţiată de şeful statului de două ori, devin tot mai evidente.

La trei zile după ce a devenit primar al Capitalei, Traian Băsescu a şi semnat o decizie de împroprietărire.

Beneficiarul era nimeni altul decât fratele avocatei, care intrase deja în afaceri dubioase cu imobile retrocedate.

Cu ajutorul surorii sale şi a prietenei acesteia, judecătoarea Georgeta Stoican, omul a obţinut terenuri şi imobile valoroase, cu acte false.

Constantin Petrică Bogdan, fratele avocatei graţiate de două ori de Băsescu, a început să caute informaţii cu privire la imobile naţionalizate încă din anul 1995.

Începând cu 1995,  Constantin Petrică Bogdan a cules informaţii la sediul Arhivelor Naţionale Centrale şi la serviciile de cadastru de la Primăria Sectorului 1 cu privire la situaţia juridică a unor imobile amplasate îndeosebi în cartierul Primăverii. Cu sprijinul surorii sale, inculpata Mărăcine Nicoleta, studentă la Drept şi care se prezenta drept avocată, a formulat la instanţă acţiuni în restituire, în  numele unor proprietari fictivi, iar în cursul proceselor s-a folosit  de acte de proprietate false, înlesnind astfel pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti, neconforme cu realitatea, se arată în decizia ICCJ, în cazul avocatei graţiate.

Fratele avocatei a obţinut uşor terenurile şi imobilele pe care şi le dorea, pentru că deciziile erau luate de o cunoştinţă apropiată, judecătoare la Sectorul 1.

„În perioada respectivă, inculpata Stoican Georgeta era judecător la Judecătoria Sectorului 1 şi în relaţii de prietenie cu inculpata Mărăcine Nicoleta”, se mai precizează în decizia ICCJ.

Din reţeaua imobiliară ilegală făcea parte şi Nelu Constantin, un alt frate al avocatei, care semna în fals documente pentru a pune mâna pe terenuri. După ce reţeaua a fost descoperită de procurori, au venit condamnările.

Nicoleta Mărăcine a fugit de pedeapsă timp de aproape doi ani, până când, într-un final, a fost prinsă, după o bătaie în toată regula între poliţişi şi rudele ei. Ulterior s-a aflat că ea nici măcar nu era avocat în toată regula, aşa cum pretindea, ci doar stagiar.

Nicoleta Constantin a reuşit să ocolească penitenciarul în mai multe rânduri, pentru că a rămas însărcinată.

Până în 2009, când a venit şi graţierea preşedintelui. Prima în luna mai, pentru o pedeaspă de cinci ani şi două luni de închisoare. Apoi, al doilea decret, semnat de şeful statului în 22 decembrie o absolvea pe avocată şi de un rest de un an de pedeapsă rămas neexecutat. Apărătorii consideră că este o încurcătură.

Unul dintre fraţii avocatei şi alţi condamnaţi care ajutau reţeaua au scăpat de pedeapsă, datorită unei legi din 1997 care a permis graţierea lor. Judecătoarea Georgeta Stoican şi a ispăşit pedeaspa, deşi s a plâns la CEDO că a fost arestată preventiv în mod abuziv. A primit daune de 2.000 de euro. Avocata aproape a intrat în pământ după graţierea semnată de Băsescu, şi nici despre rudele ei nu se mai ştiu foarte multe. În poarta fratelui ei, Petrică Bogdan, continuă să sosească citaţii. Şi apartamentul fratelui Nelu a fost luat de bancă.

Cert este un lucru. De pe urma reţelei de samsari, din acest dosar cel mai păgubit a ieşit statul. Mai exact, Institutul de Recuperare, Medicină fizică şi balneoclimatologie din Bucureşti, care s-a ales cu o pagubă de 200.000 de lei noi.

×
Parteneri
Pelerinaj la Mâna Sfântului Ioan Rusu, adusă la Mănăstirea Pantocrator
x close