Funeriu: Subiectele de la sesiunea a doua a bacului, la fel de grele ca şi cele din prima sesiune

de M.Z.    |    21 Aug 2011   •   20:01
Funeriu: Subiectele de la sesiunea a doua a bacului, la fel de grele ca şi cele din prima sesiune Foto: Intact Images

Subiectele de la a doua sesiune a bacalaureatului, care va începe luni, vor avea acelaşi grad de dificultate ca cele din iunie-iulie şi în toate centrele de examen există sisteme de supraveghere video, a declarat, duminică, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.

Potrivit ministrului, organizarea examenului este foarte bună, fiind asigurată supravegherea video în toate centrele de examen, iar în ce priveşte corectitudinea examenului, cele mai importante sunt cadrele didactic, şi nu camerele video.

Iată principalele declaraţii ale lui Funeriu:

- Subiectele de la sesiunea a doua a bacalaureatului, care se va suşţine luni, vor avea acelaşi grad de dificultatea ca şi cele din prima sesiune

- Organizarea este foarte bună, cel puţin la fel de bună ca şi la prima sesiune

- Corectarea va fi echitabilă pentru toţi cei implicaţi în a doua sesiune a bacului

- Este asigurată supravegherea video la examenul de luni. Sper ca cei care sunt încă tentaţi să fraudeze, elevi sau supraveghetori, să ştie că faptele lor nu vor rămâne nepedepsite

- Avem certitudinea că cei care s-au pregătit vor trece bacul, iar ceilalţi, nu

- Sunt 14.000 de elevi cu media între 5 şi 6

- Mulţumesc cadrelor didactice care au aderat la politica de fraudare zero

 
Get Adobe Flash player

Programul sesiunii a II-a de la bacalaureat

Un număr de 109.595 de candidaţi s-au înscris la cea de-a doua sesiune a bacalaureatului, care începe luni, 22 august, potrivit unui centralizator al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS).

Examenul începe luni, 22 august, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba şi literatura română şi limba maternă.

Calendarul examenului de bacalaureat continuă marţi, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare în limba română, în limba maternă şi într-o limbă de circulaţie internaţională.

Miercuri, se vor desfăşura probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă şi într-o limbă de circulaţie internaţională.

Proba de evaluare a competenţelor digitale se va desfăşura în intervalul 25-26 august.

Începând cu 29 august, elevii vor susţine probele scrise ale examenului de bacalaureat, prima dintre acestea fiind la limba şi literatura română, iar pe 30 august, se va desfăşura proba scrisă la limba şi literatura maternă.

În data de 31 august, elevii vor susţine proba obligatorie a profilului, urmând ca în data de 2 septembrie examenul de bacalaureat să se încheie cu proba scrisă la alegere a profilului sau specializării.

Afişarea rezultatelor se va face pe 4 septembrie, dată la care pot fi depuse şi eventuale contestaţii. Termenul de rezolvare a contestaţiilor este prevăzut în intervalul 5-6 septembrie. Rezultatele finale ale examenului de bacalaureat, sesiunea de toamnă, vor fi afişate în data de 7 septembrie 2011.


x close