Antena 3 CNN Actualitate Furtul electronic de 24 de milioane de euro de la Holcim, anchetat de DIICOT

Furtul electronic de 24 de milioane de euro de la Holcim, anchetat de DIICOT

Furtul electronic de 24 de milioane de euro de la Holcim, anchetat de DIICOT
Sursa foto: Foto: bestlaunches.com
31 Ian 2011   •   15:45

DIICOT a început o anchetă în cazul furtului electronic de 24 de milioane de euro de la societatea Holcim. Procurorii au solicitat comisii rogatorii în Italia, Marea Britanie, Belgia, Israel şi Liechtenstein, după ce în 16 noiembrie 2010, au fost iniţiate zece operaţiuni de transfer neautorizat de certificate de emisii de gaze cu efect de seră.

Cazul a luat amploare în 26 noiembrie 2010, când reprezentanţi SC Holcim SA au sesizat DIICOT cu privire la faptul cã au fost efectuate zece operaţiuni de transfer neautorizat de certificate de emisii de gaze cu efect de serã din douã conturi atribuite acestei societãţi, deschise la Registrul Naţional al Emisiilor de Gaze cu Efect de Serã ( Registrul Naţional GES).

Numărul total al certificatelor transferate fără autorizaţie se ridică la 1,6 milioane. Certificatele au o valoare de 24 de milioane de euro, informează Mediafax.

"În acest caz, procurorii DIICOT au dispus începerea urmãririi penale "in rem", sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 42 alin 1-3 şi art. 44 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 161/2003 şi au obţinut autorizaţii în vederea efectuãrii de percheziţii asupra unor sisteme informatice", informează sursa citată.

Autorităţile au transmis cereri de comisie rogatorie cãtre autoritãţile judiciare competente din Italia, Marea Britanie, Liechtenstein, Belgia şi Israel, în vederea obţinerii de informaţii necesare soluţionãrii cauzei.

Se pare că reţeaua internaţională de crimă organizată care a atacat conturile Holcim România este aceeaşi care a atacat şi registrele de CO2 din Austria, Cehia şi Grecia.

"Accesul neautorizat a fost depistat pentru cã, deşi reprezentanţii Holcim România autorizaţi sã acceseze conturile nu erau activi în momentul respectiv, aceştia au primit automat informaţii potrivit cãrora în conturile noastre aveau loc acţiuni", au declarat, pentru Gândul, reprezentanţii Holcim.

Holcim a reuşit să recupereze 600.000 de certificate. Celorlalte certificate, cu o valoare de 15 milioane de euro, li s-a pierdut urma.

 

 

 

 

 

×
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close