Antena 3 CNN Actualitate Gabriel Oprea a acordat Placheta de Onoare a MAI şefului Biroului FBI în România

Gabriel Oprea a acordat Placheta de Onoare a MAI şefului Biroului FBI în România

Gabriel Oprea a acordat Placheta de Onoare a MAI şefului Biroului FBI în România
Sursa foto: Foto: Agerpres
de S.T.    |    15 Oct 2015   •   22:52

Ministrul de interne Gabriel Oprea a acordat, joi, Placheta de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne (MAI) şefului Biroului FBI în România, Russell Ashenden, în semn de apreciere a contribuţiei aduse la consolidarea relaţiilor dintre MAI şi structurile de aplicare a legii din SUA.

Gabriel Oprea a subliniat buna cooperare existentă între structurile din România şi agenţiile federale americane, în domeniul combaterii criminalităţii.

"Având în vedere dinamica mediului de securitate actual, România trebuie să-şi consolideze relaţiile cu ţările aliate, iar Statele Unite ale Americii reprezintă unul dintre cei mai importanţi parteneri ai noştri, în ceea ce priveşte întărirea statului de drept şi a instituţiilor din domeniul securităţii naţionale", a declarat Gabriel Oprea.

Oficialul american a spus la rândul său că vizita în Statele Unite a delegaţiei conduse de Oprea a fost un succes răsunător.
 

×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close