Antena 3 CNN Actualitate Gabriela Firea, apel pentru instalarea corturilor de prim-ajutor pentru canicula ce se anunță la finalul săptămânii

Gabriela Firea, apel pentru instalarea corturilor de prim-ajutor pentru canicula ce se anunță la finalul săptămânii

Gabriela Firea, apel pentru instalarea corturilor de prim-ajutor pentru canicula ce se anunță la finalul săptămânii
15 Iun 2016   •   11:54

Primarul General ales al Capitalei, Gabriela Firea, a adresat miercuri un apel către Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București să instaleze corturile de prim-ajutor pe timp de caniculă.

„Având în vedere prognoza meteo care anunță pentru sfârșitul acestei săptămâni primul val de caniculă care va traversa Capitala în această vară, fac un apel la Administrația Spitalelor București să instaleze de urgență corturi de prim-ajutor în zonele aglomerate din oraș. Faptul că în prezent nu există încă un primar instalat în funcție, din cauza unor jocuri politice pe care nu le mai comentez,  nu poate fi o scuză pentru cei care sunt responsabili cu măsurile pe timp de caniculă. Fac de asemenea apel la voluntarii Serviciului de Ambulanță București să fie pregătiți să activeze în corturile ce vor fi instalate pentru a acorda primul ajutor cetățenilor ce ar putea fi afectați de temperaturile caniculare”, a declarat Gabriela Firea.

Noul primar general a precizat că nu poate interveni  pentru a lua măsurile specifice pe timp de caniculă, întrucât nu a depus încă jurământul de învestire, ca urmare a faptului că PNL a întârziat depunerea raportului mandatarului financiar, ceea ce face imposibilă validarea Consiliului General al Municipiului București și, implicit, a Primarului Capitalei.

Conform procedurilor în vigoare, în fiecare an, în perioada 1 iunie – 31 august, Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) instalează câte 20 de corturi în intersecțiile cele mai mari din Capitală. Fiecare cort este dotat cu dozatoare de apă potabilă, instalație mobilă de aer condiționat, echipamente de măsurat tensiunea și glicemia, stetoscop, trusă de prim-ajutor. Asistența medicală este acordată de personalul medical din rețeaua școlară cu sprijinul voluntarilor Serviciului de Ambulanță București, care a încheiat cu protocol în acest sens cu ASSMB. Programul de lucru în aceste corturi este între 10:00-18:00, inclusiv în zilele de weekend. Până în prezent, ASSMB nu a instalat cele 20 de corturi la nivelul Capitalei, deși meteorologii anunță pentru sfârșitul săptămânii temperaturi de peste 35 de grade celsius.

×
Subiecte în articol: Gabriela Firea canicula
Parteneri
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Buzău
x close