Antena 3 CNN Actualitate Apelul Primarului General al Capitalei: “Fac apel la proprietarii care locuiesc în clădiri cu risc seismic să le părăsească”

Apelul Primarului General al Capitalei: “Fac apel la proprietarii care locuiesc în clădiri cu risc seismic să le părăsească”

Apelul Primarului General al Capitalei: “Fac apel la proprietarii care locuiesc în clădiri cu risc seismic să le părăsească”
24 Sep 2016   •   11:33

În Bucureşti nu s-au înregistrat victime şi nu au fost constatate evenimente în urma cutremurului care a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, a anunţat primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

"Din fericire, nu au fost victime în urma cutremurului de aseară. Echipe ale Primăriei Capitalei au verificat Centrul Vechi, acolo sunt mai multe clădiri degradate. (...) Conform informaţiilor primite şi verificărilor efectuate în teren de către poliţiştii locali, până la această oră nu au fost constatate evenimente cauzate de cutremurul care a avut loc în cursul nopţii (tencuială căzută, panouri publicitare desprinse, cabluri electrice rupte, copaci căzuţi)", a precizat Gabriela Firea, într-o intervenție telefonică la Antena 3.

Primarul general al Capitalei face apel, totodată, la proprietarii clădirilor cu risc seismic să accepte locuinţele puse la dispoziţie de municipalitate în vederea începerii lucrărilor de consolidare.

"Fac apel la proprietarii care locuiesc în clădiri cu risc seismic clasa 1 pericol public să accepte locuinţele puse la dispoziţie de Primărie pentru a putea începe, în regim de urgenţă, consolidarea. Legislaţia în vigoare nu ne permite să evacuăm aceste imobile, deşi sunt un pericol atât pentru locatari, cât şi pentru cei care trec prin zonă", a afirmat Firea.

Edilul-şef reaminteşte că a propus înfiinţarea Administraţiei pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic, deoarece a găsit la Primărie "o lipsă de coordonare şi implicare constantă" în legătură cu "problema clădirilor cu bulină".

"Cu sprijinul consilierilor PSD şi ALDE, această structură va funcţiona cât de curând. Este regretabil că reprezentanţii USB şi PNL nu au înţeles importanţa acestei iniţiative şi au încercat să blocheze proiectul. Şi nici nu au oferit o altă soluţie-alternativă la propunerea mea", a adăugat Gabriela Firea.

Un cutremur cu magnitudinea 5,3 a avut loc sâmbătă dimineaţă la ora 02,11 în România, în zona Vrancea, conform Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Magnitudinea anunţată iniţial a fost de 5,6, preluată şi de agenţia americană United States Geological Survey (USGS).

Potrivit USGS, seismul s-a produs la şapte kilometri vest de comuna Nereju, judeţul Vrancea, la o adâncime de 88,3 kilometri.

Cutremurul a fost resimţit puternic în Bucureşti.

×
Parteneri
Negocieri intense pentru evitarea grevei generale a poștașilor
x close