Drona ucraineană care a explodat vineri în Portul Constanța nu a ajuns acolo întâmplător – aceasta este concluzia generalului de flotilă aeriană în rezervă Adrian Duță, care nu exclude că, după ce a fost bruiată, drona a fost preluată și dirijată de Rusia până în Dana 78. Mai mult, generalul avertizează că incidentul a scos la iveală o vulnerabilitate a sistemului românesc de apărare: legislația actuală nu permite armatei să intervină și să elimine amenințări de acest tip, iar responsabilitățile fragmentate între instituții lasă goluri pe care nimeni nu le acoperă.
Sistemul de supraveghere, neadaptat noilor amenințări
„Trebuie să recunoaștem că sistemul de supraveghere radar și, în general, tot sistemul de supraveghere a amenințărilor la adresa securității naționale prezintă o serie de vulnerabilități. El este proiectat în așa fel încât să răspundă unor amenințări care erau valabile în trecut, dar nu mai este adaptat noilor amenințări de securitate și modului de operare modern”, a declarat acesta, la Antena 3 CNN.
Duță a recunoscut că această situație era cunoscută și că s-au făcut presiuni pentru schimbare. Fără rezultat, însă.
„Noi am făcut întotdeauna presiune asupra autorităților și am încercat să schimbăm acest lucru. Și vă recunosc, chiar și atunci când eram în activitate, am încercat să promovez anumite acțiuni care ar fi transformat acest sistem de apărare într-unul cât mai performant. Lucrurile nu se desfășoară cu viteza cu care noi ne dorim, iar acest lucru pornește de la procesul legislativ, de la modul în care sunt acordate bugetele pentru modernizarea forțelor armate. Soluții tehnice există pentru supraveghere, pentru a putea detecta orice obiect străin care intră în spațiul aerian sau maritim al României. Dar noi nu suntem acolo. Sistemul nostru nu poate face acest lucru, iar această departajare a responsabilităților între diferite entități – cum că armata are responsabilitate doar pe o anumită porțiune, iar alte entități civile pe o altă porțiune – nu este una foarte benefică, în principiu, când apare o amenințare, armata trebuie să fie prima care intervine și elimină amenințarea, indiferent de natura ei. Or, acest lucru nu se întâmplă în momentul de față, conform legislației pe care o avem noi”, a explicat generalul Adrian Duță.
Drona nu a ajuns acolo în derivă
„De aceea, uitându-mă la traiectoria acestei drone maritime, ce pot să spun este că e foarte puțin probabil să fi ajuns acolo în derivă. Ea a fost, în mod sigur, pilotată; a fost condusă pe acest traseu destul de lung ca să poată să intre pe o asemenea porțiune îngustă și să se oprească de abia la Dana 78”, mai spune acesta.
Întrebat dacă există posibilitatea ca, după bruiaj, Rusia să fi preluat controlul dronei și să o fi dirijat spre port, generalul nu a exclus această ipoteză.
„Nu sunt date în acest sens. Mi-e greu să fac asemenea afirmații, însă probabilitatea ca această dronă să fi ajuns în derivă acolo unde a ajuns este foarte mică. În mod normal, dacă ne gândim la scenarii, este posibil ca bruiajul asupra acestei drone nu numai să fi determinat pierderea controlului, dar acest control să fi fost preluat de altcineva, iar drona să fi fost controlată până în punctul în care a avut loc explozia. Este posibil”, crede generalul.
Întrebat dacă ar putea fi vorba despre o operațiune sub steag fals – adică Rusia să fi preluat drona ucraineană și să o fi dirijat spre Constanța tocmai pentru a arunca vina pe Ucraina – Duță a răspuns: „Nici în acest caz nu sunt date care să confirme acest lucru. Dar, având în vedere frecvența mare a incidentelor de acest fel – pentru că am avut recent și incidentul de la Galați –, nu putem exclude acest scenariu”.
Cine ar trebui să controleze spațiul maritim
Generalul a trasat și o distincție clară între controlul traficului naval – responsabilitatea Autorității Navale – și controlul spațiului maritim, care, în opinia sa, ar trebui să revină forțelor armate.
„Aici este o nuanță care scapă analizei, pentru că noi nu vorbim de controlul traficului naval. Aici, într-adevăr, este responsabilitatea Autorității Navale, dar nu traficul naval ne amenință pe noi. Aici trebuie să vorbim de controlul spațiului maritim, care trebuie să revină forțelor armate. Forțele armate trebuie să intervină, indiferent de situație, oricând și oriunde, pentru a elimina această amenințare. Atâta timp cât legislația nu este în acord cu acest deziderat, vom avea întotdeauna această vulnerabilitate. Avem o paralelă cu spațiul aerian: avem ROMATSA, care se ocupă de controlul traficului aerian, dar controlul spațiului aerian revine Forțelor Aeriene din România, de aceea avem poliția aeriană. Deci, este nevoie nu numai de supraveghere, dar și de o metodă efectivă de intervenție și de eliminare a amenințării”, mai spune generalul Duță.