La momentul armistițiului, China s-a angajat să amâne timp de un an aplicarea celor mai dure restricții la exportul de minerale critice de până atunci.
Producția de erbiu, dominată de China
Analiștii și traderii spun acum că apropierea termenului-limită a dus la explozia prețurilor. Utilizatorii se grăbesc să își facă stocuri de erbiu, deoarece le este teamă că Beijingul nu va extinde amânarea restricțiilor.
Restricțiile mai dure la export vor „intra automat în vigoare la 10 noiembrie 2026, dacă guvernul chinez nu prelungește suspendarea, astfel că există o prăpastie clară de care piața se apropie”, a declarat Flaherty.
O serie de controale la export pentru pământuri rare și minerale critice impuse de Beijing la începutul anului 2025 nu au fost suspendate și rămân în vigoare, ceea ce a dus la creșterea puternică a prețurilor și la reducerea disponibilității unor metale esențiale pentru sectoare diverse de la tehnologie la apărare.
Există, de asemenea, zvonuri persistente în industria pământurilor rare potrivit cărora inginerilor chinezi specializați în utilizarea și întreținerea echipamentelor fabricate în China, aflate în unele fabrici occidentale de magneți, nu li se permite să călătorească în străinătate pentru a întreține aceste utilaje.
Avertismentul Moody's
Restrângerea aprovizionării a determinat țările occidentale, în frunte cu SUA, să dezvolte surse alternative de aprovizionare, inclusiv pentru pământuri rare și pentru magneții puternici în care acestea sunt utilizate.
Agenția de rating Moody's a avertizat în luna iulie că restricțiile Chinei la exportul de pământuri rare au „schimbat structural” riscurile pentru companiile europene, sectorul auto fiind cel mai expus.
Impactul asupra bonității „este probabil să fie gradual și ar putea fi inițial mascat de rezervele din stocuri” și de „informațiile limitate dezvăluite” de companii, au precizat reprezentanții agenției.
„Restricțiile de aprovizionare ar putea provoca întârzieri sau opriri ale producției”, a avertizat Moody's.
Printre celelalte metale pentru care China a suspendat temporar anul trecut controalele la export se numără holmiul, utilizat în magneți de înaltă tehnologie și lasere medicale, și yterbiul, adăugat în oțel și aliaje speciale.
De la începutul lunii iunie, prețurile din China au crescut cu aproximativ un sfert în cazul holmiului și cu trei sferturi în cazul yterbiului, potrivit Argus.