China vrea să majoreze cu 50% capacitatea de producție a celui mai mare zăcământ pământuri rare din lume, printr-o investiție de peste 500 de milioane de yuani, adică aproximativ 63 de milioane de euro, scrie South China Morning Post.
Este vorba despre mina Bayan Obo, situată în regiunea Mongolia. Este cel mai mare zăcământ de pământuri rare din lume și conține minereu de fier, fluorit, niobiu, scandiu și toriu.
Proiectul vizează în principal creșterea producției de minereu de fier, în timp ce pământurile rare ar urma să fie obținute ca produs secundar, potrivit sursei citate.
Autoritățile chineze au precizat că investiția va fi realizată de o companie minieră chineză.
„Producția de pământuri rare este supusă unor cote, deci nu este nevoie să se extragă mai mult minereu”, a declarat Li Yang, geolog de top la Universitatea din Beijing, într-un interviu, potrivit sursei citate.
„Scopul principal este extragerea fierului, în timp ce fluoritul este recuperat pe parcurs”, a mai adăugat acesta.
Autoritățile se așteaptă ca producția anuală a minei să crească de la 10 milioane la 15 milioane de tone în urma investițiilor.
De altfel, Bayan Obo rămâne una dintre cele mai importante resurse minerale strategice ale Chinei.
„Resursele de pământuri rare ale orașului Bayan Obo au fost sursa dominantă a producției globale de pământuri rare încă din anii 1990”, a mai declarat Li Yang.
Un avantaj economic, un pericol pentru mediu
Aceste metale au fost descoperite pentru prima dată în China la Bayan Obo, un district minier situat la 150 km nord de Baotou, în anii 1930.
Însă producția nu a crescut semnificativ decât în anii 1990, când China a intrat într-o perioadă de reforme economice rapide și de deschidere. Între 1990 și 2000, producția Chinei a crescut cu 450%, ajungând la 73.000 de tone metrice.
În același timp, producția din alte țări, în special din SUA, a scăzut, oferind Chinei un monopol aproape total asupra ofertei globale. În 2024, cota stabilită de guvern pentru producția de pământuri rare a fost de 270.000 de tone.
Districtul minier Bayan Obo este acum o comunitate strict păzită, formată din oameni care trăiesc în umbra unor mine uriașe și a deșeurilor toxice generate de acestea.