Antena 3 CNN Actualitate Genică Boerică a fost pus în libertate

Genică Boerică a fost pus în libertate

Genică Boerică a fost pus în libertate
18 Iun 2007   •   14:33

Curtea de Apel Craiova a decis, luni, punerea în libertate a lui Genică Boerică în urma admiterii recursului formulat de acesta. Astfel, Curtea de Apel Craiova a trimis cauza spre rejudecare, respectiv propunerea de arestare preventivă, la Tribunalul Dolj, care a decis sâmbătă arestarea preventivă a lui Genică Boerică acuzat într-un dosar de obţinere a unei rambursări ilegale de TVA în anul 2004 în valoare de 1,12 milioane RON. Alături de Genică Boerică au fost eliberaţi şi ceilalţi doi inculpaţi, Constantin Radu Drăgan şi Dorian Aurel Prie care erau, de asemenea, arestaţi preventiv.

Potrivit Biroului de Combatere a Crimei Organizate Craiova, pe numele lui Genică Boerică Tribunalul Dolj a emis, iniţial, un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, după care a revenit şi a redus perioada la zece zile. Avocatul lui Genică Boerică a invocat, luni, în faţa completului Curţii de Apel Craiova, mai multe vicii de procedură şi încălcarea mai multor prevederi din Codul de Procedură Penală de către procurori şi Tribunalul Dolj, cum ar fi nefixarea duratei de arestare preventivă, schimbarea încadrării din inculpat în învinuit, necomunicarea mandatului de aducere, încălcarea dreptului la apărare, precum şi a dreptului de a fi audiat.

Rompres

×
Parteneri
Cardurile de energie expiră! Cum pot scoate românii banii cash rămași
x close