Antena 3 CNN Actualitate AUDIO. Taberele din USR şi-au negociat locurile la Parlament pe colţul mesei. "Corect ar fi să avem 4 parlamentari, cel puţin"

AUDIO. Taberele din USR şi-au negociat locurile la Parlament pe colţul mesei. "Corect ar fi să avem 4 parlamentari, cel puţin"

O înregistrare audio difuzată de Antena 3 arată cum s-a desfăşurat negocierea locurilor pe listele pentru Parlament între tabăra actualei conduceri şi cei care se opun lui Dan Barna şi apropiaţilor acestuia.

AUDIO. Taberele din USR şi-au negociat locurile la Parlament pe colţul mesei. "Corect ar fi să avem 4 parlamentari, cel puţin"
Sursa foto: Hepta
de Adrian Iclozan    |    11 Oct 2020   •   19:15

În înregistrare poate fi auzit senatorul Cristian Ghica (foto, dreapta), apropiat al fostului lider USR Nicuşor Dan, confesându-se unor apropiaţi că a discutat cu tabăra lui Barna plasarea a cel puţin patru oameni "din opoziţie" pe listele pentru Parlament.

"Opoziţia" semnifică aici apartenenţa la tabăra opusă actualei conduceri USR.

Senatorul evocă, pe parcursul discursului, parităţile negociate între USR şi PLUS şi foloseşte aceste cifre pentru a justifica necesitatea de a acorda şi "opoziţiei" din USR un număr semnificativ de locuri pe listele pentru noul Parlament.

"Mie mi s-ar părea corect, la sânge, să fie cam 11 la 5 proporţia  (pe liste, între USR şi PLUS, n.r.). Mă refer la Bucureşti. Dar hai să zicem că întotdeauna cel care este mai mare lasă (neinteligibil) către cel mai mic. Hai să zicem că ar fi 10 la 6. Şi-atunci, sper, în opinia mea, şi asta am vorbit-o şi cu Năsui, şi cu Barna - să fie cinci la noi, cinci la voi. Accept că sunteţi la butoane, că voi semnaţi şi că fără semnăntură nu se întâmplă nimic. Deci, la fel cum am ajuns de la 11 - 5 la 10 - 6, ar fi corect să avem, din opoziţie, patru parlamentari (...) cel puţin", spune, la un moment dat, senatorul USR.

×
Parteneri
E oficial! Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte
x close