La rândul lor, şi alţi foşti mari fotbalişti s-au apărat, spunând că nu au turnat niciodată pe nimeni. Printre ei, Ladislau Boloni, Rodion Cămătaru şi Gică Hagi. Acesta din urmă susţine că fotbaliştii erau urmăriţi, nu colaboratori.
Cel considerat regele fotbalului românesc a dat şi indicii despre turnători: "Noi am fost sportivi, nu altceva. Nu am scris noi, noi am jucat, alţii au scris. Verificaţi dosarul celor care fac insinuări, verificaţi-i dosarul patronului de la Steaua, să vedeti ce-a facut. Să terminăm odată cu mizeriile astea"
Aflat în vacanţă la Monte Carlo, proaspătul europarlamentar a negat vehement.
Scandalul nu se opreşte aici. Administratorul delegat al FC Dinamo, Cornel Dinu, povesteşte că fotbaliştii erau obligaţi să dea note informative către Securitate. Oficialul dinamovist a menţionat că în anturajul jucătorilor de la cluburile militare erau permanent colaboratori ai fostei Securităţi.
Antena 3
Ştiri video recomandate