Antena 3 CNN Actualitate Greva foamei în Arad: O comunitate de ucraineni acuză primarul unei localităţi de tratament inuman

Greva foamei în Arad: O comunitate de ucraineni acuză primarul unei localităţi de tratament inuman

Greva foamei în Arad: O comunitate de ucraineni acuză primarul unei localităţi de tratament inuman
16 Mai 2013   •   10:45

Un număr de 28 de membri ai comunităţii ucrainenilor din localitatea arădeană Târnova sunt în greva foamei, acuzând că sunt discriminaţi de către primar, o parte dintre ei ajungând joi dimineaţă în faţa Ambasadei Ucrainei din Bucureşti, unde continuă protestul în două microbuze, informează Mediafax.
   
Preşedintele Filialei Arad a Uniunii Ucrainenilor din România, Nicolae Miculaiciuc, a declarat, joi, că sunt în greva foamei aproximativ 28 de membri ai comunităţii ucrainenilor din comuna Târnova, aceştia acuzând discriminări la care ar fi suspuşi de către primar.
   
Potrivit sursei citate, protestul a început sâmbăta trecută, când şapte persoane au intrat în greva foamei, în sediul filialei judeţene a Uniunii Ucrainenilor din România, aflat lângă Primăria Târnova.
   
Ulterior, s-au alăturat protestului alţi membri ai comunităţii, astfel că numărul celor aflaţi în greva foamei a ajuns la 28, a spus Miculaiciuc.
   
O parte dintre protestatari au ajuns la Bucureşti, joi dimineaţă, unde continuă protestul în faţa Ambasadei Ucrainei.
   
"Suntem 18 persoane în greva foamei în faţa Ambasadei şi aşteptăm să fim primiţi la discuţii. Stăm în două microbuze. Sperăm să fim auziţi pentru că nu mai putem tolera discriminările la care suntem supuşi de mai mulţi ani de către primarul din Târnova. Avem şi înregistrări cu acesta cum ne ameninţă, ne spune că ne lasă în piela goală, să plecăm acasă în Ucraina. Suntem trataţi inuman de către acest primar", a declarat Nicolae Miculaiciuc.
   
Acesta a mai spus că una dintre cele mai mari nemulţumiri a comunităţii este că primarul a desfiinţat o păşune de aproape 400 de hectare pe care localnicii mergeau cu animalele.
   
Conform sursei citate, zece protestatari se află în continuare în sediul filialei din Târnova al Uniunii, iar în ultimele zile unii dintre grevişti au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind solicitate ambulanţe de câteva ori pe zi, însă protestataţii au refuzat să plece la spital.
   
Contactat de Mediafax, primarul din Târnova, Florin Farcaşiu (PNL), aflat în funcţie din 1990, a declarat că "singurul scop al unor lideri ai comunităţii de ucraineni" este să îl schimbe din funcţie.
   
El a mai spus că ucrainenii nu pot avea revendicări de ordin funciar pentru că sunt veniţi în comună şi nu se numără printre foştii proprietari.
   
În Târnova şi în satele aparţinătoare există o comunitate de aproximativ 1.500 de ucraineni.
   

×
Parteneri
Cardurile de energie expiră! Cum pot scoate românii banii cash rămași
x close