Antena 3 CNN Actualitate Guvernul ia terenuri de 37 ha de la autorităţi locale pentru spitalele private

Guvernul ia terenuri de 37 ha de la autorităţi locale pentru spitalele private

Guvernul ia terenuri de 37 ha de la autorităţi locale pentru spitalele private
Sursa foto: Foto: ilfov.insse.ro
09 Mar 2011   •   22:29

Autorităţile locale din judeţele Mureş, Iaşi, Timiş şi Dolj vor ceda terenuri în suprafaţă totală de peste 37 hectare, pe care vor fi construite spitale regionale de urgenţă în regim de parteneriat public-privat, transferul acestor terenuri în domeniul public al statului fiind avizat de Guvern, potrivit Mediafax.

Transferul terenurilor din proprietatea autorităţilor locale în domeniul public al statului urmează să fie aprobat şi prin hotărâri ale consiliilor locale şi judeţene.

Potrivit ministrului Sănătăţii, Attila Cseke, autorităţile au primit deja solicitări oficiale privind furnizarea de informaţii legate de acest program din partea a patru state în care sunt investitori interesaţi.

Ministrul Cseke a declarat, săptămâna trecută, că ministerul vrea să construiască în parteneriat public-privat o reţea de şase spitale regionale de urgenţă, în Cluj, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş, Timişoara şi Bucureşti, în valoare de aproximativ 1,5 miliarde de euro, atât finanţarea, cât şi managementul urmând să fie private.

×
Subiecte în articol: guvern terenuri
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close