Antena 3 CNN Actualitate Guvernul vrea să perceapă un comision pentru plata online a taxelor

Guvernul vrea să perceapă un comision pentru plata online a taxelor

Guvernul vrea să perceapă un comision pentru plata online a taxelor
Sursa foto: Foto: www.ghiseul.ro
01 Feb 2011   •   23:31

De marţi, taxele şi impozitele locale ar fi trebuit să se poată plăti online. Dar, sistemul nu e încă funcţional. Ministerul Comunicaţiilor a amânat lansarea plăţilor pe calculator pentru a doua lună consecutiv. În plus, guvernanţii s-au hotărât să perceapă un comision pentru cetăţenii care aleg să plătească dările la stat din faţa calculatorului. Primăriile vor fi cele care aleg dacă suportă sau nu această taxă.

Primăriile au la dispoziţie şapte luni pentru a stabili dacă suportă comisionul către bănci parţial, integral sau îl plătesc pe jumatate cu cetăţeanul.

Sistemul este activ deocamdată doar acolo unde primăriile au cumpărat un soft asemănător. Asta s-a întîmplat la Oradea, însă pănă acum doar 500 de oameni şi-au plătit dările pe internet.

Când ghiseul.ro va deveni funcţional, fiecare contribuabil va primi prin poştă sau direct la ghişeul administraţiilor financiare un user şi o parolă. Oricine are un card bancar va putea folosi sistemul electronic de plăţi.

Pentru orice plată fie că este amendă, impozit sau taxă de schimbare a buletinului, dacă se face online, se va percepe acest comision de cel mult 3%.

Ministerul Comunicaţiilor nu ştie exact când se vor putea face plăţi on line ale taxelor, impozitelor şi amenzilor. Din punct de vedere tehnic, platforma este functională, spun reprezentanţii Ministerului. Dar acum lucrează cu autorităţile locale pentru implementarea sistemului.

 

×
Subiecte în articol: guvern taxe online
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close