Antena 3 CNN Actualitate ÎCCJ decide marţi dacă aprobă mandatul de arestare cerut de DNA pe numele lui Cătălin Voicu

ÎCCJ decide marţi dacă aprobă mandatul de arestare cerut de DNA pe numele lui Cătălin Voicu

ÎCCJ decide marţi dacă aprobă mandatul de arestare cerut de DNA pe numele lui Cătălin Voicu
Sursa foto: voicu
29 Mar 2010   •   22:14

Senatorul Cătălin Voicu află marţi dacă va fi arestat sau nu. O judecătoare de la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuie să decidă dacă aprobă mandatul de arestare cerut vineri de procurorii anticorupţie. Dacă se emite mandatul pentru 29 de zile, ar fi o premieră la noi în ţară. niciun parlamentar nu a fost arestat pînă acum în timpul mandatului.

Dosarul senatorului Cătălin Voicu are nu mai puţin de 2700 de pagini. A fost nevoie de ceva timp ca avocatul senatorului să studieze probele pentru a pregăti apărarea.

Judecătorul Florin Costiniu, cel care, potrivit anchetatorilor, ar fi discutat cu Voicu şi cu omul de afaceri Costel Căşuneanu despre un dosar al acestuia din urmă, evită să facă orice declaraţie pe marginea scandalului.

Între timp însă, Cătălin Voicu încearcă o replică. Contestă votul Senatului privind încuviinţarea arestării sale şi cere să fie audiat în plen. Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, susţine că cererea senatorului trebuie însă tranşată de Comisia Juridică.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, exclude posibilitatea reluării votului în cazul Voicu şi atrage atenţia că Geoană trebuie să lase justiţia să-şi facă treaba. Şi democrat-liberalii exclud posibilitea reluării votului.

Cătălin Voicu este acuzat de trafic de influenţă, fals în inscrisuri sub semnătură privată şi fals intelectual.

Antena 3

×
Subiecte în articol: voicu arest senator ICCJ
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close