Antena 3 CNN Actualitate În ce situaţii poate un poliţist să vă legitimeze

În ce situaţii poate un poliţist să vă legitimeze

Din ianuarie 2020, poliţistul este îndreptăţit să legitimeze şi să stabilească identitatea unei persoanei numai în câteva situaţii.

În ce situaţii poate un poliţist să vă legitimeze
02 Ian 2020   •   10:34

Conform IPJ Ialomiţa, atunci când:  

a) aceasta încalcă dispoziţiile legale, ori există motive verosimile pentru a bănui că pregăteşte sau a comis o faptă ilegală;  

b) există motive verosimile pentru a bănui că aceasta a fost prezentă la locul săvârşirii unei fapte ilegale ori are cunoştinţă despre faptă, autor sau despre bunurile având legătură cu fapta;  

c) aceasta solicită sprijinul sau intervenţia organelor de poliţie ori când din cauza vârstei, stării de sănătate, dizabilităţii, consumului de alcool sau altor substanţe psihoactive ori a altor asemenea circumstanţe necesită sprijinul organelor abilitate;

Detalii, pe adevarul.ro.

 

×
Parteneri
Fraudă cu vouchere de vacanţă. Cinci poliţişti implicaţi
x close