Omul a venit să ceară ajutor poliţiştilor. E speriat. Atât de speriat încât pe femeie a lăsat-o în casă cu fostul iubit. Ţipetele femeii au trezit vecinii. Până să se dezmeticească însă oamenii, răpitorul a fugit. Cu tot cu soţia bărbatului.
Răpitorul era nimeni altul decât fostul iubit al femeii, după cum aveau să afle poliţiştii. În urmă cu 13 ani, bărbatul a plecat în Spania unde şi-ar fi câştigat traiul din furturi din buzunare. Recent, omul s-a întors în ţară. La o petrecere, şi-a reîntâlnit fost iubită şi, dintr-o dată, şi-ar fi dat seama că încă o iubeşte. De aici atacul. Poliţiştii au reuşit să-l prindă pe răpitor după trei ore.
Bărbatul de 30 de ani este cercetat acum pentru violare de domiciliu şi lipsire de libertate în mod ilegal. Riscă până la 7 ani de închisoare .
Ştiri video recomandate