Antena 3 CNN Actualitate Încă o persoană a fost arestată în dosarul judecătoarelor

Încă o persoană a fost arestată în dosarul judecătoarelor

Încă o persoană a fost arestată în dosarul judecătoarelor
Sursa foto: Foto: tribunetalk.com
de M.Z.    |    21 Mar 2013   •   22:36

Încă o persoană a fost arestată în dosarul judecătoarelor acuzate de luare de mită. Este vorba de un bărbat suspectat că ar fi încercat să-i dea şpagă uneia dintre judecătoarele arestate prin intermediul unei avocate, şi ea reţinută în acest caz.

Omul ar fi dat 15.000 de euro pentru a scoate din închisoare pe cineva. Cum demersurile au eşuat, avocata ar fi dat banii înapoi, susţin procurorii DNA.

Marian Catrin, în vârstă de 35 de ani, din Bucureşti, pe numele căruia exista un mandat de arestare preventivă dat de ICCJ în dosarul judecătoarelor, a fost prins şi încarcerat.

În luna februarie, Angela Cîrlan a pretins şi primit de la o persoană denunţătoare 11.000 euro şi de la Marian Catrin suma de 15.000 euro, "lăsând să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor din cadrul Tribunalului Bucureşti, pentru a-i determina să dispună punerea în libertate a unei persoane arestate preventiv".

Pentru că demersurile de punere în libertate au eşuat, Angela Cîrlan i-a restituit lui Marian Catrin suma de 15.000 de euro, au mai arătat procurorii anticorupţie.



×
Parteneri
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!
x close